Dacă ar fi existat un „glonț de argint” pentru îmbunătățirea educației, ar fi fost descoperit până acum, scrie The Economist într-o analiză dedicată rezultatelor relevate de ultimele testele PISA. Asta nu înseamnă că e imposibilă o îmbunătățire sau că nu avem ce învăța de la testele PISA, adaugă publicația într-un articol care își pune întrebarea de ce, după două decenii de teste PISA, scorul, per global, nu arată o îmbunătățire considerabilă, în ciuda faptului că accesul la informație a fost mai ușor ca oricând.
The Economist notează că aceste verificări PISA sunt, de fapt, un test pentru politicieni. Datele studiului sunt luate la puricat de specialiști care cred că au găsit secretele succesului, dar și de politicieni care caută recunoașterea reformelor pe care le-au aplicat.
La fiecare trei ani, miniștrii educației au măsura presiunii pe care au pus-o asupra copiilor. Programul Internațional pentru Evaluarea Elevilor (PISA) este un test care măsoară capacitățile tinerilor în materie de citit, matermatică și științe în 79 de țări, cu scopul de a face o verificare imparțială a progreselor înregistrate de sistemele educaționale a țărilor care participă la programul OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).
Totuși, multe dintre țări au constatat că rezultatele lor au crescut sau au scăzut, după caz, fără să fi existat o schimbare culturală dramatică. Și, după cum sugerează datele, una dintre explicațiile pentru lipsa unei îmbunătățiri la nivel global, în ciuda creșterii cheltuielilor alocate educației, este că dincolo de un anumit nivel (circa 60.000 de dolari pe copil, cumulat, între vârstele de 6 și 15 ani), nu există o relație directă între bani și rezultatele la teste.
Pentru fiecare Singapore (țară care avea deja rezultate bune și a înregistrat o creștere a scorului PISA), există o Finlandă, scrie The Economist, constatând că țara europeană - cândva foarte apreciată pentru sistemul ei de educație - a înregistrat o scădere a scorului.
O explicație pentru faptul că la nivel global nu se constată un progres este că școlile au avut mai puțină influență asupra rezultatelor decât se crede în mod obișnuit, în timp ce cultura și societatea au jucat un rol mai mare. Asta înseamnă că nici măcar cel mai bine informați specialiști în materie de politici de educație nu pot schimba lucrurile prea mult, consideră publicația.
O mare problemă este că mulți miniști ai educației acordă prea puțină atenție realității. Alții sunt închistați de faptul că trebuie să asculte de părerile profesorilor și părinților, care nu întotdeauna știu ce e mai bine. Andreas Schleicher, șeful diviziei pentru educație de la OECD, deplânge faptul că multe țări au făcut, de pildă, o prioritate din a micșora numărul de elevi dintr-o clasă în loc să acorde atenție angajării și pregătirii unor profesori de excelență. Shanghai-ul, de pildă, și Singapore au preferat să se concentreze asupra calității profesorilor, iar acum culeg roadele, mai scrie The Economist.
