Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC. Toamna se numără voturile. Guvernul se grăbeşte să instituie amnistii fiscale pentru mame şi pensionari

Mamele vor putea obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, iar peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal, a anunţat ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Ministrul Muncii a declarat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2014, au încasat venituri suplimentare, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit, relateayă Mediafax.
Cele 12.460 de persoane care ar trebui să returneze indemnizaţiile vor fi amnistiate fiscal, potrivit unei propuneri de act normativ, iniţiată de Ministerul Muncii, ce va fi supusă aprobării în şedinţa de Guvern din 20 august. Plumb a mai spus că această măsură nu afectează bugetul de stat aprobat pentru 2014.
Ministrul Muncii a mai anunţat că Guvernul va modifica Ordonanţa de urgenţă nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, astfel încât orice părinte care va beneficia de indemnizaţie să poată să obţină şi alte venituri, muncind de acasă. Plafonul propus pentru aceste venituri este de aproximativ 1.500 de lei pe an, respectiv trei indicatori sociali de referinţă.

Amnistie fiscală, nu şi penală

Cu o zi înainte, premierul Victor Ponta anunţase că Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, Ponta cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă şi spunând că aceşti pensionari "probabil au greşit", dar nu au făcut-o "pentru a se îmbogăţi".
Întrebat de presă dacă pensionarii vor beneficia de amnistie indiferent dacă au dat mită sau nu pentru a primi pensii, Ponta a precizat că nu trebuie făcută o confuzie între amnistia fiscală şi cea penală.
În ultimele zile au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani. Astfel, în ultima lună, cinci bătrâni s-au sinucis, speriaţi că vor ajunge după gratii, din cauza anchetei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul pensiilor falsificate. În acelaşi timp, mai mulţi medici, acuzaţi că au eliberat ilegal decizii de pensionare, au fost trimişi în judecată pentru luare de mită, aminteşte Mediafax.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro