"În urma analizei la minister, în cadrul coaliţiei am propus ca aplicarea acestei prevederi să o amânăm până la 1 ianuarie 2013. Proprietarii care au maşini înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 au încă în acest an la dispoziţie ca să-şi poată vinde maşina şi intră acest articol al legii în vigoare numai după 1 ianuarie 2013", a explicat Borbely.
"Am luat două decizii. Prima este că rămâne în vigoare prevederea potrivit căreia pentru mașinile care se înmatriculează (cele aduse din străinătate, n.r.), cetățeanul va plăti cu 25 la sută mai puțin, urmând să fie returnați și banii pentru cei care au plătit mai mult în perioada precedentă. A doua, cea prin care am amânat până la 1 ianuarie 2013, aplicarea acelei prevederi din lege pe care ne-a impus-o UE (...) prin care acele mașini înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 pentru care, la prima vânzare, cumpărătorul trebuia să plătească taxa auto. De ce am amânat-o? Pentru că deși am informat populația anul trecut că cei care vor să vândă aceste mașini mai vechi, să le vândă până intră în vigoare legea, evident că e încă o zonă mare a celor care au mașini mai vechi de cinci ani pe care vor să le vândă. Deci le mai dăm o gură de oxigen ca să poată să vândă aceste mașini până la 1 ianuarie 2013", a explicat el, într-o intervenţie la Antena 3.
Reprezentantul minorităţilor în coaliţie, Varujan Pambuccian a declarat pentru NewsIn că discuţiile pe acest subiect vor continua. "S-a discutat astăzi în Coaliţie despre amânarea plăţii taxei auto la prima vânzare pentru 1 ianuarie 2013. Formula prin care vom realiza acest lucru urmează să o mai discutăm. Eu personal am o problemă cu taxa auto, pentru că nu rezolvă problema poluării. Eu unul aş propune o taxă mult mai mică, anuală, pentru deblocarea vânzării maşinilor vechi. În Coaliţie s-a discutat despre ideea creării unei ferestre de oportunitate prin care oamenii să poate să-şi vândă maşinile. Decizia finală va fi luată în două-trei săptămâni. Ministerul Mediului este cel care trebuie să vină cu o formulă în acest sens. Dar, din punctul nostru de vedere (al grupului minorităţilor, n.red.) este acelaşi care a fost şi la discuţiile din 2008, anume că actuala taxă auto nu rezolvă problema poluării, soluţia ar fi o taxă mai mică anuală care, progresiv, să zicem în 10-15 ani, să rezolve problema poluării", a precizat el.
Noua taxă ar fi urmat să fie aplicată numai maşinilor care se înmatriculează începând din 13 ianuarie 2012. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare urma să fie achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, după ce intră în vigoare această lege. Această ultimă prevedere a creat nemulţumiri pe piaţa maşinilor second-hand, pe motiv că ar mări cu mult preţul de vânzare al autoturismelor. Mai mult, o parte a oamenilor ieşiţi la protestele de stradă din ultimele 10 zile au criticat guvernul şi pentru legea privind noua taxă auto. Legea avea la bază principiul "poluatorul plăteşte", taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România. Normele metodologice de aplicare a legii au fost aprobate de guvern la 11 ianuarie. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a precizat atunci că normele rămân însă în dezbatere publică până la 19 ianuarie şi că, dacă vor exista observaţii pertinente, va fi modificată hotărârea de guvern prin care au fost aprobate.