Tariful mediu perceput de Transelectrica (TEL) pentru transportul energiei electrice va creşte de la 1 ianuarie cu 4,72%, de la 21,16 lei/MWh la 22,16 lei/MWh, după ce ANRE a aprobat săptămâna trecută majorarea unor tarife.
Compania a transportat în primele nouă luni o cantitate de 38,3 milioane MWh, cu 4,4% sub volumul din perioada similară a anului trecut, de 40,1 milioane MWh, potrivit informaţiilor financiare pentru primele nouă luni transmise de Transelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Deşi cantitatea de energie a scăzut, veniturile din această activitate au crescut cu 8,12%, la 825,3 milioane lei (187,2 milioane euro), în condiţiile în care tariful pentru transportul energiei electrice a urcat cu 12,7%, de la 18,77 lei/MWh la 21,16 lei/MWh.
Tariful mediu de transport al energiei electrice este compus din tariful pentru introducerea de energie electrică în reţea şi tariful pentru extragerea energiei electrice din reţea.
Începând de la 1 ianuarie va creşte şi tariful pentru serviciile funcţionale de sistem, cu 52,63%, de la 1,14 lei/MWh la 1,74 lei/MWh.
Tariful pentru serviciile tehnologice de sistem a crescut deja din luna august cu 25,69%, de la 9,77 lei/MWh la 12,28 lei/MWh.
În aceste condiţii, tariful pentru serviciul de sistem va fi de anul viitor de 15,02 lei/MWh, cu 37,67% mai mare decât la începutul acestui an, de 10,91 lei/MWh.
Transelectrica a înregistrat în primele nouă luni venituri de 445,9 milioane lei (101,1 milioane euro) din servicii de sistem, cu 4% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Veniturile din serviciile de sistem funcţionale compania au scăzut cu 1,6%, la 47,5 milioane lei (10,8 milioane euro), în timp ce încasările din servicile de sistem tehnologice au urcat cu 5%, la 398,3 milioane lei (90,3 milioane euro).
Tariful practicat de OPCOM pentru participanţii la piaţa angro de energie electrică a rămas la 0,37 lei/MWh.
Modificarea tarifelor a fost decisă printr-un ordin al preşedintelui ANRE emis în 18 decembrie, potrivit Transelectrica.
Transportatorul de energie electrică este controlat de stat, care prin Ministerul Finanţelor Publice deţine 58,69% din acţiuni. Alţi doi acţionari importanţi ai companiei sunt Fondul Proprietatea, cu 13,5% din titluri, şi SIF Oltenia, care la finele lunii septembrie avea 6,86% din acţiuni.
Acţiunile Transelectrica au crescut vineri cu 2,2%, la 15,3 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 1,121 miliarde lei (aproape 251,5 milioane euro).