"Am subliniat dorința noastră că, dacă vor fi aplicate condiționalități macroeconomice, aceste condiționalități să fie aplicate nu numai politicii de coeziune, ci tuturor politicilor comunitare, astfel încât să se asigure un echilibru și să evite discriminările între statele membre", a spus Orban.
"Noi considerăm că este inacceptabilă orice fel de legătură care se face între alocările care vor reveni statelor membre şi rata de absorbţie actuală a fondurilor UE", a subliniat ministrul, admiţând, însă, că în momentul de faţă România nu are foarte mulţi aliaţi în acest sens. "Mai degrabă sunt state din grupul care sprijină politica de coeziune care mai degrabă ar sprijini această idee a legăturii dintre rata de absorbție și alocările respective. De ce o sprijină? Pentru că sunt nemulţumite cu ce sume le vor reveni plecând de la propunerea Comisiei Europene", a explicat el.
Poziţia României este argumentată prin faptul că "rata de absorbţie este o fotografie la un anumit moment şi poate evolua repede sau relativ repede". "Ceea ce consemnăm astăzi poate să nu mai fie în vigoare peste câteva luni de zile", a adăugat oficialul.
"Un al doilea argument este că noi am început să utilizăm fondurile comunitare postaderare ultimii, noi și bulgarii și, de altfel, se și vede în ceea ce privește rata de absorbție. Între timp am căpătat o experienţă. Sunt anumite lucruri pe care le-am identificat deja şi care ştim că trebuie să fie corectate.Unele le putem corecta acum. Altele nu le vom putea corecta decât pe orizontul 2014-2020, să vă dau un singur exemplu - modul de coordonare a întregului proces. În momentul de față, există o coordonare care nu permite Ministerului Afacerilor Europene să intre foarte în amănunt, inclusiv legat de decizii specifice care se iau într-un sector sau altul", a precizat Orban.
Cu toate acestea, "există un risc real ca, începând de la nivel tehnic, să fie împinsă în faţă ideea de a se face această legătură între rata de absorbţie actuală şi fondurile care îi vor fi alocate nu numai României, ci și tuturor celorlalte state membre beneficiare ale politicii de coeziune", a explicat ministrul.
"Am transmis foarte clar că noi suntem împotriva acestei chestiuni. Mă aştept ca aceste propuneri să fie repetate pe diferite niveluri în negocierile privind viitorul buget", a subliniat el.â
Orban se află la Bruxelles pentru Consiliul Afaceri Generale,principalul subiect de pe agendă fiind cel legat de negocierea viitorului buget al UE pe perioada 2014-2020