ECONOMIC: Regiotrans anunţă reluarea parţială a curselor. Pe ce trasee vor circula din nou trenurile operatorului privat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Regiotrans anunţă reluarea parţială a curselor. Pe ce trasee vor circula din nou trenurile operatorului privat

Transportatorul privat Regiotrans a anunţat că va relua miercuri circulaţia trenurilor pe mai multe rute, după ce a primit certificatul de siguranţă din partea Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română (ASFR), urmând să extindă circulaţia progresiv şi pe alte trasee, în cursul lunii aprilie.

Printre rutele reluate se numără Braşov - Bucureşti, Timişoara - Reşiţa, Arad - Nădlac, Iaşi - Roman, Iaşi - Dorohoi şi Braşov - Sf. Gheorghe.

CFR Călători a anunţat la 18 martie că a preluat traficul de pasageri RegioTrans, ale cărei trenuri au fost suspendate de către ASFR în urma descoperirii unor nereguli la aproape 30 de automotoare.

"Regiotrans continuă demersurile pentru includerea în certificatul de siguranţă a întregului material rulant, urmând să reia circulaţia progresiv şi pe alte rute în cursul lunii aprilie", se arată într-un comunicat al Regiotrans.

În luna februarie omul de afaceri Costel Comana, care controla Regiotrans împreună cu Iorgu Ganea, s-a sinucis în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica.

Comana era anchetat într-un dosar de corupţie în care oficiali din Ministerul Transporturilor şi din CFR sunt suspectaţi de luare de mită pentru favorizarea Regiotrans şi altor firme la licitaţii. În acest dosar Iorgu Ganea şi şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, Estrella Ştefănescu, au fost arestaţi preventiv în luna februarie. În cazul lui Ştefănescu însă, Curtea de Apel a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea al arestului la domiciliu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro