Proiectul noului Cod Fiscal nu va fi transmis Parlamentului mai devreme de luna septembrie, iar măsurile propuse vor fi anunţate cu şase luni înainte să fie introduse, a declarat premierul Victor Ponta, într-o întâlnire cu membrii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, formată din oameni de afaceri.
El a precizat că, până în septembrie, ministrul Finanţelor va discuta despre acest proiect cu oamenii de afaceri, mediul universitar economic şi presa de specialitate.
În urmă cu zece zile, agenţia MEDIAFAX a anunţat că, potrivit proiectului noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare mai mari impozitul urmând însă să scadă.
MEDIAFAX a mai anunţat că impozitele şi taxele locale vor fi indexate în continuare o dată la trei ani în funcţie de inflaţie, dar nu de către Guvern, ca în prezent, ci direct de primării, şi vor putea fi majorate în fiecare an cu până la 50% faţă de acest nivel, comparativ cu nivelul maxim de 20% permis de normele actuale.
A doua zi, Ministerul Finanţelor a anunţat că a retras, la solicitarea premierului Ponta, proiectele Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice.
După şedinţa de guvern de miercuri, surse oficiale au declarat că ministrul Finanţelor a transmis miniştrilor, pe suport electronic, un nou proiect al Codului Fiscal, care nu mai prevede majorarea impozitului pentru maşini cu o capacitate cilindrică de până în 1.600 centimetri cubi, fără însă alte modificări faţă de forma iniţială.
În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că a primit la promulgarea legea privind diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.
Sâmbătă, preşedintele Băsescu a declarat că nu va promulga legea de reducere a CAS până nu va fi convins că măsura este sustenabilă economic şi a precizat că aşteaptă de la Guvern evaluarea, pentru a se convinge că nu va fi compensată cu introducerea de noi taxe.
Guvernul a aprobat în luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor.