Guvernul a aprobat scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi va trimite documentul către preşedintele Traian Băsescu, spre semnare, a anunţat liderul PC, ministrul Daniel Constantin, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va da mandat pentru semnarea scrisorii cu FMI ministrului Finanţelor, Victor Ponta, şi guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, condiţionând ca în document să nu apară acciza pe combustibil şi celebra "electorată".
Premierul Victor Ponta, ministru interimar de Finanţe, a avut, miercuri dimineaţă, o scurtă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
El a relatat că l-a anunţat pe preşedintele Traian Băsescu, în discuţia avută înaintea şedinţei de miercuri a Guvernului, că Executivul va adopta memorandumul cu FMI "în condiţiile discutate" şi că şeful statului va semna documentul.
La sfârşitul anului trecut, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi după ce transporatorii au anunţat că această creştere va fi inclusă în preţul motorinei, pe care o folosesc drept carburant, premierul Ponta a anunţat că negociază cu FMI şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.
Ulterior, după o discuţie cu preşedintele Băsescu, premierul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei şi la benzină, nu doar la motorină, iar şeful statului a precizat că în aceste condiţii poate promulga bugetul pe acest an.