Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), parte a Băncii Mondiale, acordă României două împrumuturi în valoare de 1 miliard euro, din care 750 milioane euro pentru politici de dezvoltare, iar 250 milioane euro pentru susţinerea proiectului de reformă a sectorului sanitar.
Cele două acorduri de împrumut au fost semnate marţi de ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, şi Elisabetta Capannelli, manager de ţară Biroul Băncii Mondiale din România.
"Cele două împrumuturi se circumscriu noii strategii de parteneriat de ţară pentru România a Băncii Mondiale, potrivit căreia banca urmează să acorde României, în perioada 2014 - 2017, asistenţă financiară de până la 1 miliard euro anual în vederea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare pe termen lung, în conformitate cu Programul de convergenţă şi Programul naţional de reformă, precum şi în vederea dezvoltării capacităţii de a aborda aspecte instituţionale şi sociale necesare pentru atingerea standardelor UE", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
Potrivit sursei citate, creditul de 750 milioane euro este primul din cadrul primei serii de împrumuturi programatice pentru politici de dezvoltare (DPL) ce va fi acordată României de către bancă, în perioada 2014-2015, în vederea eficientizării finanţelor publice şi creşterii economice.
"Măsurile de reformă asociate primei serii DPL se referă, în principal, la întărirea managementului datoriei publice, a eficienţei cheltuielilor publice, creşterea eficienţei managementului şi performanţelor întreprinderilor de stat şi îmbunătăţirea funcţionării pieţei de energie şi a pieţei de capital, precum şi măsuri privind cadastrul şi publicitatea imobiliară. Sumele împrumutului vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale, conform legislaţiei privind datoria publică", precizează MFP.
Împrumutul de 250 milioane euro este destinat susţinerii proiectului privind îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar şi vizează în principal: eficientizarea serviciilor prestate în spitale, întărirea asistenţei medicale în ambulatoriu şi mutarea centrului de greutate a serviciilor medicale către acestea, dezvoltarea unor centre multifuncţionale de sănătate în zonele slab deservite şi a unor servicii de îngrijiri paliative, precum şi alocarea mai eficientă a resurselor în vederea asigurării sustenabilităţii financiare a sectorului. Proiectul va fi realizat de Ministerul Sănătăţii şi are o perioadă de implementare de 6 ani.
Ambele împrumuturi sunt acordate pe o perioadă de 18 ani, la o dobândă egală cu rata dobânzii EURIBOR la 6 luni + o marjă variabilă (marja indicativă actuală este de 0,47%, aceasta fiind modificată de Bancă la fiecare 6 luni), fiecare dintre acestea urmând a fi rambursate într-o singură tranşă în 2032 (împrumutul de 250 milioane euro la 1 martie 2032, iar cel de 750 milioane euro la 15 mai 2032).