Deputatul PNL de Brăila Diana Tuşa crede că măsurile anticriză anunţate luni de ministrul Finanţelor, Adriean Videanu, lovesc din nou în mediul de afaceri. Aceasta spune că acum sunt vizate profesiile liberale şi, în mod surprinzător, chiar agricultura, care are nevoie de stimulare şi nu de impozitare. "Coaliţia PDL - PSD continuă să distrugă economia românească prin creşterea aberantă a numărului de impozite.
Introducerea unor noi impozite şi, în special, menţinerea impozitului forfetar, reprezintă unul din scopurile acestei guvernări de stânga. Cum încearcă Guvernul să rezolve problemele şomerilor, problemele mediului de afaceri, problemele din agricultură? Prin noi impozite. Este singura filosofie pe care cele două partide o cunosc foarte bine. Lipsa de interes faţă de problemele concrete ale românilor rămâne o prioritate a guvernului PDL-PSD", a comentat ieri deputata liberală, într-un comunicat de presă. Aceasta a mai atras atenţia că, în opinia sa, al patrulea set de măsuri anticriză propus de cele două partide, PSD şi PD-L, rămâne la fel de ineficient ca şi cele de până acum. "Noile impozite nu vor scoate România din criza economică. Ele vor scădea şi mai mult moralul românilor, care trec cu greu prin această perioadă. În schimb, ele vor mări bugetele de campanie ale celor două partide. Poate că nu ar fi nicio problemă ca, într-o perioadă dificilă, românii să înţeleagă că renunţând la o parte din banii câştigaţi ar putea trece cu bine criza financiară. Dar nu se întâmplă deloc acest lucru. Măsurile luate de cele două partide încă de la începutul anului sunt contraproductive şi greşite din punct de vedere economic. Ce s-a întâmplat după introducerea impozitului forfetar? Peste o sută de mii de firme au fost suspendate şi alte zeci de mii au intrat în insolvenţă. Ce se va întâmpla prin menţinerea impozitului forfetar? Altă sută de mii de firme vor dispărea, cu sute de mii de locuri de muncă. Economia românească este sugrumată uşor-uşor de lipsa de viziune a acestor guvernanţi de stânga. Vor rămâne, cel mai probabil, în memoria românilor cu denumirea de «Coaliţia Impozitelor»", se mai arată în comunicat.