Operatorul public de salubritate la care municipalitatea deţine pachetul majoritar de acţiuni, SC ECO SA Brăila, este la un pas să piardă eşalonarea datoriei istorice la bugetul de stat, eşalonare perfectată în 2011, pentru o perioadă de 5 ani, şi la care se află cu plăţile pe ultima sută de metri. Riscul desfacerii înţelegerii cu Fiscul este mare, deoarece garant în afacere, cu trei loturi de teren în suprafaţă de 25 ha, este chiar municipalitatea, prin Consiliul Local Municipal, iar pierderea eşalonării duce automat la valorificarea acelor terenuri.
"După cum se ştie, avem în derulare o eşalonare a datoriei către bugetul de stat general consolidat şi suntem în ultimul an de eşalonare. În paralel, pe contul nostru s-au acumulat mai multe executări silite, popriri cu titluri executorii din partea creditorilor noştri, însă de fiecare dată până acum, banii mergeau cu prioritate să stingă obligaţiile salariale ale ECO, apoi obligaţiile fiscale şi ce rămânea ajungea la creditori. Anul acesta, însă, avem o mare problemă pentru că cei de la Fisc spun că nu se mai respectă această ordine şi atunci banii din Trezorerie pentru plata eşalonării ajung la creditorii noştri. Astfel pierdem eşalonarea, care are efecte dezastruoase, mergând până la falimentul ECO. Am încercat mai multe discuţii cu cei de la Fisc, însă îmi tot spun că nu se poate, că astea sunt regulile şi că nu au ce face. Avem acum în Trezorerie 80.000 lei pentru rata lunară a eşalonării, iar Fiscul îmi spune că banii vor ajunge la creditorii cu titluri executorii. Păi, eu îmi pierd astfel eşalonarea! În efect de domino se va ajunge la calcularea de accesorii bugetare, la valorificarea terenurilor cu care CLM a garantat eşalonarea, iar firma ajunge în faliment. Dacă asta se doreşte, este grav", ne-a declarat Alexandru Micu, directorul ECO.
De cealaltă parte, şeful Administraţiei Finanţelor Publice Brăila, Mihaela Ciorăşteanu, a explicat: "Codul de procedură s-a schimbat, iar în cazul punctual de la ECO vă pot spune că acest contribuabil a beneficiat de prioritate la plata salariilor pe 3 luni conform articolului 781, aliniat 5, litera c, din codul de procedură fiscală. Dorinţa de a stinge cu prioritate obligaţia fiscală nu se mai poate aplica deoarece prevederile codului de procedură fiscală nu se aplică pentru creanţe nefiscale, aşa cum este cazul la dumnealor". (Vom reveni)