Echipele din Liga a IV-a au susţinut partide amicale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Echipele din Liga a IV-a au susţinut partide amicale

• Gloria Movila Miresii a câştigat cu 2-0 disputa cu CS Făurei • cu cinci jucători de 16 ani în lot, Viitorul Ianca a fost învisă cu 6-1, pe teren propriu, de Sporting Lieşti

 

Echipele din Liga a IV-a din judeţul Brăila au susţinut partide de verificare, în weekend-ul trecut.

La Movila Miresii, Gloria a câştigat cu 2-0 partida cu CS Făurei, la capătul unui joc frumos în care fiecare antrenor a testat mai mulţi jucători veniţi în probe. Din staff-ul tehnic al echipei din Făurei a făcut parte şi antrenorul gălăţean Mihai Ciobanu. Pentru formaţia din Movila Miresii au marcat Untea, în prima repriză, şi Constantin, cu patru minute înainte de finalul amicalului.

Ionel Drăgoi a început partida cu Baicu – Mocanu, Panţuru, Coman, Zainea – Ciupercă, Ştergărel, M. Constantin, Dumitrana – Munteanu, Năstase (min. 35: Untea). În repriza a doua la Gloria au mai evoluat Datcu, Pârlea, Popa, Vlad, Chirlacovschi, Gorcioaia. CF Făurei a evoluat în următoarea alcătuire: Vasilache – Grozea, Moroşanu, Percă, M. Bosoi – Mihăescu, Rusu, Chirică, Novac – Custură, Popescu.

Un alt joc de verificare a avut loc pe stadionul Ştefan Vrăbioru între Viitorul Ianca şi Sporting Lieşti. Echipa din Liga a III-a s-a impus cu 6-1, golul gazdelor fiind  marcat de juniorul de 16 ani, Ungureanu. Dealtfel, pe parcursul acestei partide de verificare antrenorul Mihai Hrincă a utilizat cinci astfel de jucători, ceilalţi patru juniori fiind Pisică, Niculae, Chiţu şi Colniceanu.

Viitorul Ianca a evoluat în următoarea alcătuire: Şerbu – Iacob, Ioniţă, Dobrin, Vasile – Colniceanu, Irimia, Burlacu, Niculae – Cazan, Lungu. În repriza a doua la gazde aumai intrat Pisică, Ungureanu, Chiţu şi Bardaş.

Un alt meci amical a avut loc la Însurăţei între echipa locală Viitorul şi Victoria Cazasu. A fost o partidă cu multe goluri în care, conform declaraţiilor celor doi oficiali, Paul Alexandru şI respectiv Marian Samuilă, scorul a fost egal, 5-5. Victoria Cazasu a condus cu 4-1 la pauză iar în repriza a doua Marian Samuilă a dat credit tuturor jucătorilor aflaţi pe banca de rezerve.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro