E oficial! Sediul PNL în cabinetul parlamentar al lui Alexandru Popa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

E oficial! Sediul PNL în cabinetul parlamentar al lui Alexandru Popa

* consilierii municipali au aprobat, ieri, posibilitatea ca deputatul Alexandru Popa, preşedintele PNL Brăila, să îşi subînchirieze o încăpere din sediul în care îi funcţionează Cabinetul Parlamentar, Calea Călăraşilor nr. 62 * acesta doreşte să subînchirieze Partidului Naţional Liberal şi astfel să rezolve problema identificării unui sediu oficial al partidului, care a apărut odată cu returnarea către municipalitate a locaţiei din Bulevardul Independenţei nr. 8, unde funcţiona în trecut organizaţia

 

 

 

 

Consilierii municipali au aprobat în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal din această lună, subînchirierea unui birou din spaţiul de pe Calea Călăraşilor nr. 62, bl. D, parter, ce i-a fost atribuit parlamentarului PNL Alexandru Popa încă din septembrie 2021. Mai precis, deputatul a înaintat recent o cerere în acest sens către municipalitate, precizând că doreşte să subînchirieze o parte din spaţiul în care funcţionează cabinetul său parlamentar, către Partidul Naţional Liberal. Popa încearcă astfel să rezolve problema identificării unui sediu concret pentru PNL Brăila, după ce a decis să returneze municipalităţii imobilul din Bulevardul Independenţei nr. 8, bl. B1, et. 1, unde a activat partidul câţiva ani, după ce s-a mutat, în trecut, dintr-o clădire de pe Strada Mihai Eminescu.

Revenind la proiect, consilierii au aprobat ca subînchirierea să fie valabilă până la 30 septembrie 2023, data până la care i-a fost acordat şi sediul pentru cabinetul parlamentar al lui Popa. Spaţiul pe care deputatul doreşte să îl subînchirieze este un birou de 25,64 mp şi dependinţe comune, parte din sediul cabinetului.

Deputatul Alexandru Popa ne-a precizat că după venirea sa în fruntea organizaţiei a decis să renunţe la locaţia de pe Bulevardul Independenţei şi să o returneze municipalităţii. Prin această mişcare administrativă, aprobată acum de CLM Brăila, sediul cabinetului său parlamentar va deveni oficial şi al PNL Brăila.

Spaţiul din Calea Călăraşilor, nr. 62, bl. D, parter (unde a funcţionat în trecut şi cabinetul parlamentar al lui Vasile Varga) este format din patru încăperi cu suprafaţă utilă de 118,40, hol şi grup sanitar cu suprafaţă de 16,74 mp şi sala de şedinţe cu suprafaţă utilă de 123,70 mp. Popa poate subînchiria, potrivit Legii 334/2006, republicată, privind finanţarea patidelor politice şi a campaniilor electorale.

Subînchirierea spaţiilor primite conform prevederilor art. 26 alin. (1) - (3), pentru organizarea birourilor parlamentare, fără ca valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de subînchiriere să depăşească valoarea chiriei lunare prevăzute în contractul de închiriere încheiat cu autorităţile locale. Cheltuielile de întreţinere aferente spaţiului subînchiriat revin biroului parlamentar, conform contractului încheiat”, se precizează în lege.

Chiria pe care Popa o plăteşte către Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ şi a Cimitirelor pentru utilizarea respectivului spaţiu ca sediu de parlamentar este de 683,95 lei pe lună.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro