• vicecampioana României a pierdut cu 31-30 partida cu CSM Bistriţa şi a ajuns pe penultimul loc în clasament
Formaţia brăileană are cel mai slab start de campionat din ultimii ani, a pierdut al doilea meci consecutiv, de data aceasta pe teren propriu, în faţa celor de la CSM Bistriţa şi se află pe penultimul loc în clasament.
Jucătoarele de la HC Dunărea au avut o primă repriză foarte bună, dovadă fiind faptul că la pauză echipa antrenată de Florentin Pera avea patru goluri avans, 18-14, în schimb, în partea secundă, nu a mai putut ţine ritmul cu adversara sa. Faptul că echipa gazdă a avut din nou doar 11 handbaliste în lot a contat foarte mult în stabilirea învingătoarei.
HC Dunărea a condus cu 2-0 în minutul 3, după golurile marcate de Druţu şi Axinte însă CSM Bistriţa a egalat şi timp de şapte minute s-a mers cap la cap. Din minutul 10, echipa gazdă a avut o perioadă foarte bună de joc şi a înscris de şase ori la rând, astfel că, în minutul 16, era 12-6 pentru gruparea antrenată de Florentin Pera. Iar spectatorii prezenţi în Polivalentă sperau la un prim succes al favoritelor lor. Bistriţencele au reuşit să se apropie din nou la două goluri, însă Czeczi şi Horobeţ au marcat, iar la pauză HC Dunărea avea patru lungimi avans, 18-14. Numai că în finalul primei reprize Axinte a primit cea de a treia eliminare şi a fost trimisă la cabine.
Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru echipa gazdă, care a reuşit să înscrie primul gol abia în minutul 44, prin Cristina Gheorghe. În schimb, în prima jumătate a reprizei a doua CSM Bistriţa a marcat de şapte ori şi conducea cu 21-18. Formaţia brăileană a reuşit totuşi să egaleze, 25-25, în minutul 52, prin Czeczi şi egalitatea s-a consemnat pe tabela de marcaj şi în minutul 55, 27-27. Însă Raţiu şi Rodriquez au marcat pentru echipa vizitatoare, care s-a distanţat din nou la două goluri, 29-27. CSM Bistriţa a gestionat bine finalul partidei şi s-a impus cu 31-30.
Pentru HC Dunărea au marcat Druţu 8 goluri, Czeczi 6, Gheorghe 6, Horobeţ 5, Axinte 4, Shutska 1, iar pentru CSM Bistriţa au înscris Rodriquez 7 goluri, Pristaviţa 6, Szabo 5, Orșivschi 5, Raţiu 4, Chirilă 2, Ivan 1, Bărbos 1.