Cinci sortimente de apă de masă şi de izvor vândute în marile magazine din România nu sunt bune pentru consum, întrucât nu respectă indicatorii microbiologici conform prevederilor legale în vigoare, anunţă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat transmis News.ro. Inspectorii ANPC au prelevat, în perioada 4-9 martie, eşantioane din sortimente de apă de masă şi de izvor din reţeaua comercială a unor lanţuri de hipermarketuri şi supermarketuri din Bucureşti. În urma controalelor, dintre cele 17 eşantioane prelevate şi analizate din punct de vedere microbiologic, cinci au fost neconforme, în urma analizelor de laborator.
Este vorba despre apa de izvor plată Winny, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, apa de masă necarbogazoasă Aro, vândută tot în PET-uri de 2 litri, apa de izvor Calipso, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 6 litri, apa de izvor plată Izvorul Zânelor, în PET-uri cu capacitatea de 2 litri şi apa de izvor Aqua Queen, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5 litri.
În urma acţiunii, inspectorii ANPC au dat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 de lei şi au decis să oprească de la comercializare 244 de litri apă de izvor Calipso şi Izvorul Zânelor, care nu întrunea condiţiile pentru consum sigur.
„Celelalte sortimente nu se mai aflau la comercializare la momentul controlului. Totodată, s-a dispus extinderea controlului la producător, în judeţul Ilfov, respectiv Harghita, prin comisariatele judeţene de protecţie a consumatorilor", se mai arată în comunicatul de presă. Comisarii ANPC anunţă că vor continua prelevările de probe şi le vor trimite spre analiză la laborator.
Consumul mediu anual de apă minerală naturală din România este estimat la aproximativ 55 de litri, de trei ori mai mic decât al ţărilor precum Italia, Germania, Franţa, în pofida potenţialului ridicat al resurselor de apă minerală care plasează România pe unul dintre primele locuri din Europa, conform Patronatului Apelor Minerale Apemin.
Brânza cu probleme
În urma controalelor pentru găsirea cauzelor îmbolnăvirii mai multor copii, au fost descoperite bacterii e E.Coli în produsele unei firme de lactate. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, declara recent că bacteria E. Coli O26, care a fost cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din judeţul Argeş, a fost găsită în produse ale firmei „Lactate Brădet" din Curtea de Argeş. Ulterior, Achim Irimescu a afirmat că dovada legăturii dintre brânza cu E.Coli de la „Lactate Brădet" şi cazurile bebeluşilor din Argeş îmbolnăviţi nu există, Ministerul Sănătăţii având datoria să finalizeze ancheta, el apreciind însă că, prin indicarea producătorului, poate a salvat alte vieţi. Între timp, fabrica a fost închisă temporar, iar celor trei angajaţi depistaţi cu E.Coli patogen li s-a prescris tratament la domiciliu.