Dunărea rămâne periculoasă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dunărea rămâne periculoasă

Dunărea a atins, ieri, la Brăila, maximul actualei viituri, iar de astăzi se aşteaptă o scădere a nivelului fluviului. Cel puţin aşa sunau prognozele hidrologice, care se bazau pe faptul că volumul de apă cu care fluviul intră în ţară este tot mai redus. Există posibilitatea, însă, ca în sectorul brăilean al Dunării să se manifeste o nouă creştere de debit, din cauza precipitaţiilor abundente anunţate pentru acest sfârşit de săptămână, în bazinul hidrografic al fluviului de pe teritoriul României. Astfel, ploile masive anunţate în aceste zile ar putea provoca încă o viitură.
Deocamdată, însă, la mira Brăila s-a înregistrat ieri o cotă de 631 cm, cu 29 cm sub cota de pericol, iar toate sectoarele de dig se aflau în faza a treia de apărare. În mai multe puncte de pe terasa Brăilei şi din Insula Mare a Brăilei existau infiltraţii şi grifoane, însă conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor anunţa că aceste fenomene sunt ţinute sub control şi deocamdată nu prezintă un pericol iminent. "Chiar dacă fluviul va începe să scadă, digurile trebuie monitorizate până se ajunge sub cota de atenţie, de 560 cm. E posibil, însă, să ne confruntăm cu o nouă undă de viitură, provocată de această dată de ploile căzute pe teritoriul României, nu de cele din Serbia, cum s-a întâmplat în urmă cu o săptămână", ne-a explicat Adrian Turiac, directorul SGA Brăila.
Ieri, circulaţia cu bacurile se desfăşura normal, atât la trecerea Smârdan, unde funcţionau opt bacuri, cât şi la trecerea Stânca, spre IMB, unde se aflau în funcţiune trei bacuri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro