Rafuiala cu un nepot, cu topoarele la priveghi
Mihai C. a fost cautat de catre "dusmani" chiar la priveghiul unei rude in virsta de 80 de ani. Nu a fost de gasit, iar agresorii, inarmati cu topoare si bite, au plecat. Rudele acestuia au anuntat Politia, care a dat o raita prin zona, insa indivizii au revenit, citeva ore mai tirziu. Scenariul, spun rudele, s-a repetat si a treia oara, in aceeasi noapte. Dumitru C., unul dintre fii decedatei, ne-a povestit: "Au venit cu topoare, bite, si au aruncat cu pietre. Au dat cu totul in poarta si n-am avut cum sa-i oprim sa intre in curte, ca nu se inchide poarta. Erau vreo 30 de insi, din cite mi-am dat seama. Dupa ce-au plecat, am adunat zeci de pietre din curte. Nu stiu ce au cu noi, probabil ca aveau treaba cu unul dintre nepoti, nu-mi dau seama. Strigau, ne amenintau, femeile au inceput sa tipe, si au iesit. La ora 12 noaptea, eram la Politie, si eu, si sora mea, dupa primul atac. Am facut reclamatie, ne-au dat numar de inregistrare, si acum asteptam sa vedem ce se intimpla. Ne-au amenintat cu moartea, au zis ca o sa arunce sticle incendiare in casa, sa ne omoare". Daniel C., nepotul decedatei, venit de la Bucuresti, ne-a declarat ca a fost socat sa vada ce se poate intimpla la Braila, la un priveghi: "Erau, marea lor majoritate, niste copii de 14-15 ani, au dat cu picioarele in usa, au aruncat cu pietre. Ne injurau de mama, de toate alea, si erau in total vreo 30 de insi. Nu stiu ce aveau si cu cine aveau, dar eu stiu ca asa ceva nu se face, sa profanezi pur si simplu memoria unui om".
Steluta C., fiica batrinei decedate, ne-a declarat, la rindul sau: "Azi noapte stateam cu batrinele, cu vecinele, la priveghi, si deodata, au intrat peste noi, cu bite, cu topoare, si femeile au fugit, nepotul meu, pe care ei au spus ca-l urmareau, s-a ascuns drept cosciugul mortului, ceilalti au intrat in camere. Am zis ca este inadmisibil, m-am dus la Politie. Cind am venit de la Politie, am avut surpriza ca au venit iarasi cu scandal, pe la 4 dimineata. Am fost iarasi la Politie, pai se poate domnule, sintem in tara lui Papura-Voda?! M-am speriat de nu va zic, abia ma tin picioarele, si de frica, si de necazul pe care l-am patit cu mama. Si n-a fost prima seara in care au atacat casa. Cu o seara inainte, a mai fost un astfel de atac, iar mama si-a dat sufletul la numai citeva minute dupa aceea. Mama oricum era bolnava, dar eu banuiesc ca si scandalul si sperietura aceea i-au grabit moartea".
Femeia ne-a mai spus ca, din cite a aflat, toata tevatura a pornit de la rafuiala pe care indivizii respectivi ar avea-o cu nepotul lor, Mihai: "Cica ar avea ceva cu un nepot de-al meu, care deja este amenintat pe Internet ca in 5 zile va fi mort si ca familia va face doua inmormintari.(...) Daca nepotul asta al meu ar fi asa, un vagabond, nu s-ar fi ascuns dupa mort, iesea si el cu bite, cu topoare, ca zic eu ca asa ar face vagabonzii".
Riposta cu coctailuri Molotov
Potrivit unei note de presa formulate, simbata, de catre Inspectoratul de Politie al Judetului Braila, in dimineata zilei de 12 august, la orele 6.15, Angelin C. (intimplarea face ca numele celor doua grupari incepe cu aceeasi litera: "C"), din familia adversa, care ar fi contribuit la atacul de la priveghi, a reclamat ca mai multi tineri necunoscuti i-au distrus doua geamuri tip termopan ale balconului, aruncind cu pietre si sticle incendiare: "Prejudiciul cauzat este de 1.500 lei. Echipa operativa deplasata la fata locului a stabilit ca, pe linga cioburile provenite din spargerea geamurilor balconului, se mai aflau si bucati dintr-un recipient din sticla. In acest sens, probele prelevate de la fata locului, respectiv bucati din sticla sparta, au fost trimise la Institutul de Criminalistica al Inspectoratului General al Politiei Romane, pentru expertizare tehnico-stiintifica, in scopul stabilirii naturii substantei care s-a aflat in sticla. Au fost audiate mai multe persoane suspecte, iar cercetarile continua pentru identificarea autorilor si probarea savirsirii infractiunii de distrugere" - se arata in Nota de Presa remisa pe adresa redactiei noastre.
La fata locului s-au gasit, de fapt, cioburi de sticla provenite de la coctailuri Molotov. Anchetatorii nu-si explica, inca, de ce nu a luat foc substanta din acestea, daca era incendiara. Cert este ca s-a gasit chiar si un fitil pe care sint urme de arsura, insa e posibil ca sticlele sa fi fost fabricate cu atita nepricepere incit materialul fitilului sa fi fost dintre acelea care nu ard repede. Culmea este ca acest ultim atac seamana in mare masura cu acela produs in urma cu mai bine de un an asupra comisarului Ionel Iorga, autorii nefiind prinsi nici astazi.
Practic, de cind s-au consumat cele doua atacuri, Politia braileana a impinzit orasul. Surse judiciare ne-au informat ca, in acest caz, s-au deschis doua dosare penale, unul pentru violare de domiciliu si un altul pentru distrugere. Abia dupa ce vor veni rezultatele de la Bucuresti se va putea spune daca in coctailurile Molotov era o substanta incendiara menita sa declanseze o flacara deschisa. In nici unul dintre atacuri nu au fost victime. Angelin C. si fratele sau dormeau in casa cind s-au trezit cu pietre si sticle incendiare, insa au realizat abia atunci cind a venit Politia ca ar fi putut sa arda de vii, observind cioburile de sticla. Totodata, au fost alertate si servicii speciale precum Crima Organizata si Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Zeci de indivizi au fost audiati, s-au prelevat urme din ambele case, s-au facut masuratori, iar judiciaristii au plecat in cautarea altor suspecti care se sustrag cercetarii. La un moment dat, in noaptea de 12 spre 13 august, mascatii au reperat masina unora in trafic, insa au pierdut-o pe traseu, din cauza circulatiei intense. Vom reveni.