• deocamdată se încearcă obţinerea de fonduri de la Uniunea Europeană pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic de execuţie şi pentru pregătirea licitaţiei de atribuire a lucrărilor • costul preconizat al acestor “hârtii” se ridică la 29,3 milioane de lei
Drumul expres Buzău - Brăila este din nou pus pe tapet de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aceasta anunţă că, în luna decembrie 2018, a depus o aplicaţie de finanţare pentru proiectul “Elaborare studiu de fezabilitate şi proiect tenhic de execuţie pentru drum expres Buzău - Brăila”. Astfel, CNAIR încearcă să obţină fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare aferent perioadei 2014 - 2020, pentru finanţarea studiului de fezabilitate, dar şi pentru alte componente ale documentaţiei premergătoare proiectului propriu-zis de realizare a mult discutatului drum expres. Astfel, CNAIR şi-a propus să atragă prin Programul Operaţional Infrastructură Mare suma de 29.321.806,36 lei, din care 75% reprezintă contribuţia Uniunii Europene, iar 25% contribuţia proprie a companiei de drumuri.
Cu aceşti bani ar trebui să se finanţeze următoarele: realizarea studiului de fezabilitate; întocmirea documentaţiei suport şi asistenţa solicitată pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare; realizarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) şi asistenţa tehnică până la obţinerea autorizaţiei de construcţie de către beneficiar (CNAIR); Proiectul Tehnic de Execuţie; documentaţia de atribuire a contractului de execuţie lucrări; asistenţa tehnică acordată beneficiarului în perioada derulării procedurilor de licitaţii pentru execuţie lucrări.
În comunicatul emis de CNAIR pe această temă nu se precizează niciun termen concret pentru finalizarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic şi pentru începerea execuţiei efective a drumului expres Buzău - Brăila, despre care se discută de ani de zile dar care încă se află în stadiul de intenţie.