Ineditul expozitiei consta in faptul ca fiecarui portret i-a fost asociata o strofa din creatia lui Ion Barbu. "Nu am avut intentia sa fac un documentar social despre romi, ci sa incerc sa-i surprind asa cum sint si mi s-a parut interesant sa fac apropierea dintre fotografii si poezia lui Ion Barbu. Majoritatea romilor fotografiati sint sedentari. Lucratori agricoli in mici sate din Romania, functionari in orasele din Germania, artisti de teatru clasic in Spania, ei au renuntat la modul de viata al stramosilor lor. Cu toate acestea, dincolo de aceasta evolutie am observat ca acesti romi au continuat o cale. In ciuda schimbarilor dorite sau impuse, ei au mers intotdeauna pe un drum, un drum interiorizat, un drum mai tacut, un drum mai ascuns. Departe de a-si dori sa fie asimilati, romii mi-au spus sau m-au facut sa inteleg mindria si particularitatea lor mereu prezenta. Pe parcursul sedintelor foto am avut sentimentul ca acesta era indeosebi drumul ascuns din care romii doreau sa faca parte", a explicat artistul Alain Riviere.
In finalul manifestarii, actorul Valentin Terente a oferit citeva clipe de incintare recitind versuri ale poetului Ion Barbu.
Evenimentul a fost organizat de Centrul de Creatie si Consiliul Judetean Braila.