De asemenea, pentru lucrarea Reabilitare Centrul de Asistenţă Paleativă Sf. Maria Brăila, lucrare adjudecată în 03.12.2009 (şi nu în 2010) titular de contract este firma SC Confort SRL Brăila, şi nu SC Concivia SA.
Reaua intenţie a autorului articolului reiese din omisiunea cu bună ştiinţă în a preciza că, de fapt, în anul 2010 dintr-un număr de 33 de oferte depuse pentru adjudecarea de lucrări în sectorul public firma de construcţii şi-a adjudecat efectiv numai 8, în condiţiile în care este un important jucător pe piaţa zonală a constructorilor. De asemenea, numitul Dragoş G. Tudose nu spune că firma şi-a adjudecat şi lucrări în alte judeţe, cum ar fi contractul de lucrări cu Ministerul Invăţământului pentru reabilitare şcoli în judeţul Vrancea.
Autorul articolului invoca că a solicitat la firma CONCIVIA informaţii pe care le-a primit cu întârziere şi incomplet.
Amintim numitului că obligativitatea unui răspuns îi revine doar unei autorităţi a statului. De asemenea, nefurnizarea unor informaţii privind contractele încheiate cu sectorul privat se datorează clauzei de confidenţialitate şi protejării faţă de concurenţă. Dacă în Dreptul la replică de anul trecut s-au dat astfel de informaţii s-a avut acceptul partenerilor respectivi, ceea ce acum nu a mai fost posibil. Oricum, faptul că acest aşa-zis ziarist se preocupă în mod constant de firma CONCIVIA suntem convinşi că o face din servilism şi partizanat faţă de o concurenţă ostilă nouă.
Articolul respectiv ne-a creat un prejudiciu de imagine şi pagube importante, firma înregistrând o reziliere importantă de contract ca urmare a impactului negativ provocat de acest articol. Pentru beneficiul nerealizat din acest contract reziliat vom iniţia acţiune în jusitiţie pentru despăgubiri.
Îi amintim încă o dată numitului Dragoş G. Tudose că firma CONCIVIA SA înseamnă muncă a peste 500 de oameni care obţin de aici venituri pentru familiile lor şi CONCIVIA este un mare contribuabil la bugetul public, cu plăţi de peste două milioane de euro în anul 2010, neavând obligaţii restante.
De asemenea, CONCIVIA este o societate deţinută public, cotată la bursă cu peste 3.000 de acţionari, iar articolul a avut impact şi în piaţa bursieră.
Ne rezervăm dreptul de a acţiona în instanţă ziarul Obiectiv-Vocea Brăilei şi autorul articolului şi a cere daune interese.
Administrator Unic
Soare Vasile
Nota redacţiei
În faţa unui asemenea drept la replică, purtând semnătura administratorului unic al SC "Concivia", Vasile Soare, în esenţă un material cu grave accente injurioase la adresa redactorului nostru, considerăm că doar argumente de ordin logic pot aduce lămuriri cu privire la acest subiect.
Din această perspectivă, important de subliniat este faptul că s-a ales ca instrument de documentare motorul de căutare al paginii de web www.licitatiapublica.ro, întrucât site-ul menţionat monitorizează atât procedurile de atribuire a contractelor publice prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), cât şi anunţurile - pe aceeaşi temă a achiziţiilor - publicate în presa centrală, inclusiv în Monitorul Oficial al României.
În al doilea rând, în materialul publicat luni, 14.02.2011, s-a făcut precizarea că nu toate contractele menţionate au fost atribuite în cursul anului 2010. La o lecturare cu atenţie a textului articolului respectiv, semnatarul dreptului la replică ar fi observat formularea: "Dar contracte frumuşele ca valoare a câştigat şi pe finalul lui 2009, anunţurile de atribuire fiind publicate la începutul anului 2010. Acestea nu au fost incluse în calculele de mai sus, dar merită analizate, mai ales că şi aici sunt sume consistente", context în care acuzaţiile aduse nu au niciun fundament. În aceeaşi ordine de idei, mai trebuie precizat că, legat de contractul privind reabilitarea Centrului de Asistenţă Paleativă Sf. Maria Brăila, în material nici măcar nu s-a făcut precizarea că SC "Concivia" ar fi titularul contractului.
Cât priveşte existenţa unor contracte publice încheiate cu autorităţi contractante din alte judeţe, pagina web folosită în documentare nu are niciun fel de înregistrare în acest sens, iar monitorizarea realizată prin intermediul acestui site vizează toate judeţele ţării, inclusiv capitala.
* Citeşte şi articolul "Concivia, racordată la conducta de bani publici"