De 36 de ani, Adriana Ianculescu traieste o adevarata drama: fiul ei este grav bolnav. In plus, de ceva vreme, ca si cum nu ar fi fost suficienta povara pe care este obligata sa o poarte, mai trebuie sa faca fata unei provocari - casa in care cei doi locuiesc a fost revendicata de proprietarul de drept. La cei 54 de ani ai sai, femeia face din ce in ce mai greu fata necazurilor, dar continua sa lupte, cu multiplele boli ale baiatului - in conditiile in care acesta este handicapat cu gradul II, poarta sonda urinara, are un picior amputat, o infectie in tot corpul, iar problemele psihice iau amploare -, dar si cu sistemul. Fiul ei primeste numai 205 lei, ajutor social pentru handicap. Nu se poate trai doar dintr-atit, iar femeia trebuie sa infrunte zi de zi gerul, ploaia si arsita muncind ca vinzatoare la o taraba de ziare.
Adriana si fiul ei traiesc in conditii greu de imaginat. Casa, care cu greu se poate numi casa, este compusa din doua camarute intunecate si lipsite de orice conditii. Cei doi nu au mai nimic, nu au mobila, nu au caldura, iar de televizor nici nu poate fi vorba. Doua divane sint asezate de-o parte si de cealalta a camerei, iar intre ele un scaun vechi, ros de timp, inlocuieste masa. Baiatul este obligat sa stea in conditii mizere, indurind umiditatea, frigul, camera infecta care degaja un miros nu tocmai placut. Cu toate acestea, femeia nu vrea cu nici un chip sa-si paraseasca locuinta.
"Nu vreau sa merg in colonia de la Kilometrul 10"
Mai bine de sapte ani, Adriana Ianculescu si fiul ei au locuit intr-o casa nationalizata, insa, in baza Legii nr. 10/2001, locuinta a fost revendicata de catre proprietarul de drept. In ciuda faptului ca a incheiat un contract pe cinci ani, pina in anul 2009, cu proprietarul casei, acum, Adriana si fiul ei sint la un pas de a ajunge pe drumuri. "In anul 2004 a venit proprietarul si ne-a facut contract pe cinci ani, insa dupa un an de zile a vindut imobilul, chiar camera si bucataria in care locuiam eu, unei familii", ne-a declarat disperata femeia. Singura si fara ajutor, aceasta a trecut prin clipe grele. Dupa un an de zile, in care a platit chiria, fiind la zi cu toate utilitatile, avea sa urmeze calvarul. A fost data in judecata de catre proprietari, tirita prin tribunale, plimbata "de la Ana la Caiafa", pentru a i se face evacuarea, netinindu-se cont de faptul ca baiatul ei necesita ingrijire speciala. "M-am judecat cu noul proprietar, am depus toate chitantele cu care am platit apa, curentul, chiria la tribunal, am fost corecta neavind nicio datorie, am avut chiar si doi martori, dar nu a fost luat in seama nici macar contractul care este incheiat cu noi pina in 2009", ne-a povestit Adriana, ajunsa la capatul disperarii. Nestiind ce "surprize" ii mai rezerva viitorul, aceasta a mers la Directia Serviciilor Publice (DSP), unde si-a intocmit un dosar pentru locuinta. Un loc liber pentru ea si fiul handicapat s-a gasit tocmai la Km 10. "Mi-au dat locuinta la Km 10, unde stie toata lumea ca este lagarul exterminarii. Nu mai am cum sa traiesc asa. Am un copil cu piciorul taiat si cu sonda urinara, cum este posibil sa mergem tocmai la Km 10?! El are nevoie de ingrijire permanenta, eu trebuie sa merg la medic pentru a-i procura pastilele necesare. In tara asta nu se mai poate face dreptate?!" au fost cuvintele pe care ni le-a mai putut spune Adriana Ianculescu, inainte de a izbucni in lacrimi.
Mai exista o sansa
Si, totusi, mai exista o sansa pentru Adriana Ianculescu si fiul ei: dosarul lor pentru o locuinta sociala poate fi reanalizat. Contactata de noi, directorul DSP, Emilena Huiu, ne-a precizat ca femeia poate depunde o cerere la Registratura Primariei pentru Comisia Sociala in care sa ceara sa-i fie reanalizat dosarul. "Cunosc bine cazul familiei Ianculescu si din cite stiu imobilul pe care l-a obtinut femeia in urma depunerii dosarului este la parterul unui bloc, tocmai pentru a-i facilita ingrijirea baiatului", a precizat Huiu.
Adriana si fiul ei traiesc in conditii greu de imaginat. Casa, care cu greu se poate numi casa, este compusa din doua camarute intunecate si lipsite de orice conditii. Cei doi nu au mai nimic, nu au mobila, nu au caldura, iar de televizor nici nu poate fi vorba. Doua divane sint asezate de-o parte si de cealalta a camerei, iar intre ele un scaun vechi, ros de timp, inlocuieste masa. Baiatul este obligat sa stea in conditii mizere, indurind umiditatea, frigul, camera infecta care degaja un miros nu tocmai placut. Cu toate acestea, femeia nu vrea cu nici un chip sa-si paraseasca locuinta.
"Nu vreau sa merg in colonia de la Kilometrul 10"
Mai bine de sapte ani, Adriana Ianculescu si fiul ei au locuit intr-o casa nationalizata, insa, in baza Legii nr. 10/2001, locuinta a fost revendicata de catre proprietarul de drept. In ciuda faptului ca a incheiat un contract pe cinci ani, pina in anul 2009, cu proprietarul casei, acum, Adriana si fiul ei sint la un pas de a ajunge pe drumuri. "In anul 2004 a venit proprietarul si ne-a facut contract pe cinci ani, insa dupa un an de zile a vindut imobilul, chiar camera si bucataria in care locuiam eu, unei familii", ne-a declarat disperata femeia. Singura si fara ajutor, aceasta a trecut prin clipe grele. Dupa un an de zile, in care a platit chiria, fiind la zi cu toate utilitatile, avea sa urmeze calvarul. A fost data in judecata de catre proprietari, tirita prin tribunale, plimbata "de la Ana la Caiafa", pentru a i se face evacuarea, netinindu-se cont de faptul ca baiatul ei necesita ingrijire speciala. "M-am judecat cu noul proprietar, am depus toate chitantele cu care am platit apa, curentul, chiria la tribunal, am fost corecta neavind nicio datorie, am avut chiar si doi martori, dar nu a fost luat in seama nici macar contractul care este incheiat cu noi pina in 2009", ne-a povestit Adriana, ajunsa la capatul disperarii. Nestiind ce "surprize" ii mai rezerva viitorul, aceasta a mers la Directia Serviciilor Publice (DSP), unde si-a intocmit un dosar pentru locuinta. Un loc liber pentru ea si fiul handicapat s-a gasit tocmai la Km 10. "Mi-au dat locuinta la Km 10, unde stie toata lumea ca este lagarul exterminarii. Nu mai am cum sa traiesc asa. Am un copil cu piciorul taiat si cu sonda urinara, cum este posibil sa mergem tocmai la Km 10?! El are nevoie de ingrijire permanenta, eu trebuie sa merg la medic pentru a-i procura pastilele necesare. In tara asta nu se mai poate face dreptate?!" au fost cuvintele pe care ni le-a mai putut spune Adriana Ianculescu, inainte de a izbucni in lacrimi.
Mai exista o sansa
Si, totusi, mai exista o sansa pentru Adriana Ianculescu si fiul ei: dosarul lor pentru o locuinta sociala poate fi reanalizat. Contactata de noi, directorul DSP, Emilena Huiu, ne-a precizat ca femeia poate depunde o cerere la Registratura Primariei pentru Comisia Sociala in care sa ceara sa-i fie reanalizat dosarul. "Cunosc bine cazul familiei Ianculescu si din cite stiu imobilul pe care l-a obtinut femeia in urma depunerii dosarului este la parterul unui bloc, tocmai pentru a-i facilita ingrijirea baiatului", a precizat Huiu.
