Actorul Mircea Valentin a muncit o viata de om in teatru. A terminat Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Cluj-Napoca, sectia actorie, promotia 1953, iar din 1954 a jucat la Bucuresti, Constanta, Baia-Mare si Braila. La Teatrul "Maria Filotti" a venit in 1961 si nu a mai plecat. 45 de ani din viata i-a daruit Teatrului "Maria Filotti".
Desi s-a pensionat, este solicitat in numeroase spectacole, aparitiile sale fiind adevarate sarbatori pentru public. A jucat in aproape 100 de spectacole, sub bagheta unor regizori importanti, precum: Catalina Buzoianu, Dragos Galgotiu, Grigore Gonta sau Alexa Visarion. Mircea Valentin joaca si acum cu aceeasi pasiune din tinerete si spune ca daca ar fi sa o ia de la capat, tot actor s-ar face. Implinirea a 45 de ani de activitate a prilejuit, vineri seara, organizarea unei festivitati de aniversare la Teatrul "Maria Filotti". Pentru inceput, invitatii au vizionat un film in care au fost surprinse aspecte din activitatea sa artistica, realizat de regizorul Anca Cismaru, urmat de citeva momente muzicale in interpretarea profesorului Stefan Lupu, la pian si a profesorului Gheorghe Vasile, la vioara. Valentin Terente i-a cintat melodia "Ma iubeste femeile", iar Costica Burlacu i-a recitat o poezie. Festivitatea s-a incheiat cu o masa festiva incununata de un tort aniversar.
"Am ramas la Braila pentru ca sufar de o boala incurabila: pescuitul si vinatoarea"
- Cum de ati ajuns actor la Braila?
- Eu am jucat intii la Giulesti, insa dintr-o nebunie mi-am dat demisia, in '55. La o saptamina, dupa ce mi-am dat demisia, a aparut o hotarire a comisiei de cultura ca nu se mai face nici un fel de angajare in Bucuresti decit prin transfer. M-am dus la doamna Deleanu sa o rog sa-mi dea transferul. Era plecata in strainatate si a venit dupa doua saptamini si s-a dus totul. Am plecat si m-am angajat la Teatrul Marinei Militare din Constanta care s-a desfiintat, apoi am trecut la Teatrul Dramatic din Constanta, iar de la Constanta am ajuns la Baia Mare. Am venit intr-un turneu si dupa spectacol Mircea Graur, directorul de atunci al teatrului, a venit la mine si m-a intrebat daca nu vreau sa vin la Braila. Am spus da, pentru ca era mai aproape de Bucuresti, unde era familia mea. Am venit la Braila si, cu ajutorul lui Dumnezeu, au trecut 45 de ani.
- Bucuresti, Constanta, Baia Mare, Braila. Ce v-a determinat sa ramineti aici?
- Am ramas la Braila pentru ca sufar de o boala incurabila: pescuitul si vinatoarea. Pe vremea cind am ramas eu aici, in 1961, nu mai era asa nicaieri in tara. Insula Mare a Brailei, pe care cei de azi nu o cunosc, era un rai, o a doua delta a Dunarii si au nenorocit-o. Au terminat o frumusete. Era Insula Mare cu grinduri, canale, balti, era un rai. Avea mincare si saracul, si bogatul: peste, animale, toate cresteau in Insula. Aveam un prieten care avea parintii aici. Tatal lui era in Insula si crestea porci. Cind ne duceam la pescuit, ne intrebau ce voiam sa mincam: peste sau carne? Daca spuneam ca vrem carne, chema porcii sa le dea porumb si sa aleaga unul. Erau de ordinul sutelor. El nu stia citi porci are. Si nu era singurul in toata Insula. Luau un porc, se duceau, il vindeau. Cresteau si vite, oi. Cind s-a indiguit, s-a terminat. Oamenii si-au luat animalele, au venit cu utilaje, au facut gropile, au asanat, au construit diguri, au mai facut o serie de canale. In perioada aceea, nici nu am mai fost pe acolo pentru ca era urit, era o jale. Oamenii plingeau pur si simplu, parca le demola casa, doar acolo era piinea lor.
- Ati regretat ca ati ajuns aici?
- Nu, pentru ca am jucat foarte mult. Am avut satisfactii nemaipomenite. Apoi era un colectiv unic in tara. Nu exista birfa, nici intre femei, nici intre barbati.
- Cum asa?
- Asa era. Nu stiu cum. Asta era realitatea. Nu se invidiau, ba ne bucuram ca a fost distribuit altul intr-un rol. Mai erau discutii, dar nesemnificative, nu era rautate, invidie.
"Am avut o perioada cind ma rugam sa-mi scrintesc o mina, un picior, sa mai stau si eu sa ma odihnesc"
- Care este cea mai mare realizare a dumneavoastra?
- Am jucat mult. Am avut o perioada cind ma rugam sa-mi scrintesc o mina, un picior, sa mai stau si eu sa ma odihnesc. Stateam de dimineata pina seara in teatru. Roluri bune, frumoase. La Constanta am jucat si in operete. Am jucat si la Estrada. Asta te formeaza ca actor pentru ca iesi singur in fata publicului si trebuie sa-l tii in mina. Daca nu, s-a dus tot. Altfel este cind iei tu contact direct cu publicul. Publicul il simt imediat, imi dau seama daca ii place sau nu. Dupa cum reactioneaza, dupa cum se comporta. Dupa parerea mea, poti sa faci multe facultati de teatru, cu un milion de profesori, sa citesti tomuri intregi, dar daca n-ai harul pe care ti-l da Dumnezeu, nu poti sa joci bine.
- Cind v-ati dat seama ca aveti acel har?
- Din liceu. Eram inalt, voinic si ma puneau sa recit, si eram nelipsit. Recitam Eminescu, Vlahuta, dar si poezii comuniste. Asa era atunci. Imi aduc aminte, mult mai tirziu, prin '86, cind era o mare zi de sarbatoare, aici in teatru, era Lungu prim-secretar, in sala, plin de spectatori, ies in fata cortinei si incep sa recit. Poezia se termina cam asa: "... in crezul comunist si luminos". In secunda in care am spus "si luminos", s-a stins lumina. Atunci, prima data mi-am dat seama ca oamenii asteapta ceva. In toata sala s-a auzit asa, un mormait.
- V-ati dorit roluri de june prim?
- Nu. Le preferam pe cele de compozitie. Sint cele mai frumoase, iti pun mintea la contributie, trebuie sa creezi, sa dai viata. Un rol pe care mi l-am dorit toata viata a fost Othelo, dar nu a avut cine sa-l puna. Am lucrat insa cu regizori foarte importanti. Dupa fiecare rol jucat aveam satisfactia ca am mai dat viata unui personaj, l-am adus pe scena. Daca ar fi sa iau totul de la capat, tot actor m-as face. Pe vremuri, cind intrai in scena, simtei miros de clei, cu care se imbinau decorurile. Acel miros te tulbura, nu-ti mai venea sa pleci de acolo, exact cum vezi o femeie frumoasa si nu-ti mai vine sa pleci de linga ea.
- Ati avut momente cind ati vrut sa nu mai plecati de linga o femeie frumoasa?
- Da, insa de cele mai multe ori viata a fost crunta si ne-a despartit. Eu la meseria mea nu puteam sa renunt, si dorinta lor asta era, sa ma apuc de altceva. Erau geloase.
- Si totusi, de cele mai multe ori, sentimentele exprimate pe scena se insinueaza usor, in viata reala. Se intimpla.
- Mie nu mi s-a intimplat asa ceva. Sigur, se intimpla sa-mi placa anumite partenere, dar intervenea ceva ca un paravan nevazut. Exista atractia, dar pina la o anumita limita. Am avut o colega care se numea Elena Aciu. Am jucat cu ea la Teatrul Marinei, la Constanta, si cind am venit la Braila am gasit-o aici. Era frumoasa. Gaseai la ea absolut tot ce-si doreste un barbat. Ne placeam, ne simteam foarte bine unul linga altul, dar atit. Mai departe nu am mers nici eu, si nici ea. Astea sint lucruri care vin de la sine. Eu nu am fost niciodata omul care sa intre cu forta in sufletul femeii. Cred ca trebuia sa ma nasc in secolul XVII, XVIII, cu luna, cu stele, cu poezii, nu asa, cu "da-i bataie si gata, am mai trecut pe raboj ceva". Dupa mine, dragostea dintre doi oameni este cea mai importanta in viata.
"De multe ori s-a intimplat sa nu-mi placa rolul pe care l-am avut, dar sa trebuiasca sa-l fac pentru mine, pentru satisfactia mea sufleteasca"
- Va plac spectacolele care se monteaza acum?
- Nu, pentru ca gonesc publicul de la teatru. Erau spectacole la care era aplaudat decorul. Acum, apare un cadru de usa, un scaun, o masa si un telefon, si hai sa jucam teatru. Daca nu este scena goala, ori asta nu este teatru. Acum se vorbeste cit mai porcos, cit mai pe sleau. Si scriiturile sint altfel.
- Si totusi, chiar daca nu va plac aceste spectacole, jucati mult.
- Ce sa fac? Pot sa spun ca nu joc? Imi place sa joc, vreau sa joc. De multe ori joc pentru ca imi place. De multe ori s-a intimplat sa nu-mi placa rolul pe care l-am avut, dar sa trebuiasca sa-l fac pentru mine, pentru satisfactia mea sufleteasca.
- Ce rol nu v-a placut?
- Era un rol de prim-secretar. Era un tip dur, batos, nu era genul meu. L-am jucat pentru ca am fost obligat, si lumea m-a felicitat. Jucam asa, cu lehamite, dar probabil ca tocmai asta a fost bine. Au fost si roluri care mi-au placut foarte mult.
- Si rolul pe care l-ati jucat in travesti unde s-ar incadra?
- Cind a aparut distributia cu Coana Chirita am spus ca nu am nici o afinitate cu rolul, dar l-am jucat. A fost un chin. A trebuit, cu mult exercitiu, sa-mi schimb vocea, cind a venit costumul am fost nevoit sa ma epilez. Spectacolul a avut succes, s-a jucat, numai ca la un moment dat am ragusit si m-a tinut doua luni si am renuntat.
- Ati trait in teatru 52 de ani. A fost frumos?
- Superb. O viata de om. Cei care au harul care sa-i duca spre scena, sa se apuce de teatru pentru ca este frumos.
Desi s-a pensionat, este solicitat in numeroase spectacole, aparitiile sale fiind adevarate sarbatori pentru public. A jucat in aproape 100 de spectacole, sub bagheta unor regizori importanti, precum: Catalina Buzoianu, Dragos Galgotiu, Grigore Gonta sau Alexa Visarion. Mircea Valentin joaca si acum cu aceeasi pasiune din tinerete si spune ca daca ar fi sa o ia de la capat, tot actor s-ar face. Implinirea a 45 de ani de activitate a prilejuit, vineri seara, organizarea unei festivitati de aniversare la Teatrul "Maria Filotti". Pentru inceput, invitatii au vizionat un film in care au fost surprinse aspecte din activitatea sa artistica, realizat de regizorul Anca Cismaru, urmat de citeva momente muzicale in interpretarea profesorului Stefan Lupu, la pian si a profesorului Gheorghe Vasile, la vioara. Valentin Terente i-a cintat melodia "Ma iubeste femeile", iar Costica Burlacu i-a recitat o poezie. Festivitatea s-a incheiat cu o masa festiva incununata de un tort aniversar.
"Am ramas la Braila pentru ca sufar de o boala incurabila: pescuitul si vinatoarea"
- Cum de ati ajuns actor la Braila?
- Eu am jucat intii la Giulesti, insa dintr-o nebunie mi-am dat demisia, in '55. La o saptamina, dupa ce mi-am dat demisia, a aparut o hotarire a comisiei de cultura ca nu se mai face nici un fel de angajare in Bucuresti decit prin transfer. M-am dus la doamna Deleanu sa o rog sa-mi dea transferul. Era plecata in strainatate si a venit dupa doua saptamini si s-a dus totul. Am plecat si m-am angajat la Teatrul Marinei Militare din Constanta care s-a desfiintat, apoi am trecut la Teatrul Dramatic din Constanta, iar de la Constanta am ajuns la Baia Mare. Am venit intr-un turneu si dupa spectacol Mircea Graur, directorul de atunci al teatrului, a venit la mine si m-a intrebat daca nu vreau sa vin la Braila. Am spus da, pentru ca era mai aproape de Bucuresti, unde era familia mea. Am venit la Braila si, cu ajutorul lui Dumnezeu, au trecut 45 de ani.
- Bucuresti, Constanta, Baia Mare, Braila. Ce v-a determinat sa ramineti aici?
- Am ramas la Braila pentru ca sufar de o boala incurabila: pescuitul si vinatoarea. Pe vremea cind am ramas eu aici, in 1961, nu mai era asa nicaieri in tara. Insula Mare a Brailei, pe care cei de azi nu o cunosc, era un rai, o a doua delta a Dunarii si au nenorocit-o. Au terminat o frumusete. Era Insula Mare cu grinduri, canale, balti, era un rai. Avea mincare si saracul, si bogatul: peste, animale, toate cresteau in Insula. Aveam un prieten care avea parintii aici. Tatal lui era in Insula si crestea porci. Cind ne duceam la pescuit, ne intrebau ce voiam sa mincam: peste sau carne? Daca spuneam ca vrem carne, chema porcii sa le dea porumb si sa aleaga unul. Erau de ordinul sutelor. El nu stia citi porci are. Si nu era singurul in toata Insula. Luau un porc, se duceau, il vindeau. Cresteau si vite, oi. Cind s-a indiguit, s-a terminat. Oamenii si-au luat animalele, au venit cu utilaje, au facut gropile, au asanat, au construit diguri, au mai facut o serie de canale. In perioada aceea, nici nu am mai fost pe acolo pentru ca era urit, era o jale. Oamenii plingeau pur si simplu, parca le demola casa, doar acolo era piinea lor.
- Ati regretat ca ati ajuns aici?
- Nu, pentru ca am jucat foarte mult. Am avut satisfactii nemaipomenite. Apoi era un colectiv unic in tara. Nu exista birfa, nici intre femei, nici intre barbati.
- Cum asa?
- Asa era. Nu stiu cum. Asta era realitatea. Nu se invidiau, ba ne bucuram ca a fost distribuit altul intr-un rol. Mai erau discutii, dar nesemnificative, nu era rautate, invidie.
"Am avut o perioada cind ma rugam sa-mi scrintesc o mina, un picior, sa mai stau si eu sa ma odihnesc"
- Care este cea mai mare realizare a dumneavoastra?
- Am jucat mult. Am avut o perioada cind ma rugam sa-mi scrintesc o mina, un picior, sa mai stau si eu sa ma odihnesc. Stateam de dimineata pina seara in teatru. Roluri bune, frumoase. La Constanta am jucat si in operete. Am jucat si la Estrada. Asta te formeaza ca actor pentru ca iesi singur in fata publicului si trebuie sa-l tii in mina. Daca nu, s-a dus tot. Altfel este cind iei tu contact direct cu publicul. Publicul il simt imediat, imi dau seama daca ii place sau nu. Dupa cum reactioneaza, dupa cum se comporta. Dupa parerea mea, poti sa faci multe facultati de teatru, cu un milion de profesori, sa citesti tomuri intregi, dar daca n-ai harul pe care ti-l da Dumnezeu, nu poti sa joci bine.
- Cind v-ati dat seama ca aveti acel har?
- Din liceu. Eram inalt, voinic si ma puneau sa recit, si eram nelipsit. Recitam Eminescu, Vlahuta, dar si poezii comuniste. Asa era atunci. Imi aduc aminte, mult mai tirziu, prin '86, cind era o mare zi de sarbatoare, aici in teatru, era Lungu prim-secretar, in sala, plin de spectatori, ies in fata cortinei si incep sa recit. Poezia se termina cam asa: "... in crezul comunist si luminos". In secunda in care am spus "si luminos", s-a stins lumina. Atunci, prima data mi-am dat seama ca oamenii asteapta ceva. In toata sala s-a auzit asa, un mormait.
- V-ati dorit roluri de june prim?
- Nu. Le preferam pe cele de compozitie. Sint cele mai frumoase, iti pun mintea la contributie, trebuie sa creezi, sa dai viata. Un rol pe care mi l-am dorit toata viata a fost Othelo, dar nu a avut cine sa-l puna. Am lucrat insa cu regizori foarte importanti. Dupa fiecare rol jucat aveam satisfactia ca am mai dat viata unui personaj, l-am adus pe scena. Daca ar fi sa iau totul de la capat, tot actor m-as face. Pe vremuri, cind intrai in scena, simtei miros de clei, cu care se imbinau decorurile. Acel miros te tulbura, nu-ti mai venea sa pleci de acolo, exact cum vezi o femeie frumoasa si nu-ti mai vine sa pleci de linga ea.
- Ati avut momente cind ati vrut sa nu mai plecati de linga o femeie frumoasa?
- Da, insa de cele mai multe ori viata a fost crunta si ne-a despartit. Eu la meseria mea nu puteam sa renunt, si dorinta lor asta era, sa ma apuc de altceva. Erau geloase.
- Si totusi, de cele mai multe ori, sentimentele exprimate pe scena se insinueaza usor, in viata reala. Se intimpla.
- Mie nu mi s-a intimplat asa ceva. Sigur, se intimpla sa-mi placa anumite partenere, dar intervenea ceva ca un paravan nevazut. Exista atractia, dar pina la o anumita limita. Am avut o colega care se numea Elena Aciu. Am jucat cu ea la Teatrul Marinei, la Constanta, si cind am venit la Braila am gasit-o aici. Era frumoasa. Gaseai la ea absolut tot ce-si doreste un barbat. Ne placeam, ne simteam foarte bine unul linga altul, dar atit. Mai departe nu am mers nici eu, si nici ea. Astea sint lucruri care vin de la sine. Eu nu am fost niciodata omul care sa intre cu forta in sufletul femeii. Cred ca trebuia sa ma nasc in secolul XVII, XVIII, cu luna, cu stele, cu poezii, nu asa, cu "da-i bataie si gata, am mai trecut pe raboj ceva". Dupa mine, dragostea dintre doi oameni este cea mai importanta in viata.
"De multe ori s-a intimplat sa nu-mi placa rolul pe care l-am avut, dar sa trebuiasca sa-l fac pentru mine, pentru satisfactia mea sufleteasca"
- Va plac spectacolele care se monteaza acum?
- Nu, pentru ca gonesc publicul de la teatru. Erau spectacole la care era aplaudat decorul. Acum, apare un cadru de usa, un scaun, o masa si un telefon, si hai sa jucam teatru. Daca nu este scena goala, ori asta nu este teatru. Acum se vorbeste cit mai porcos, cit mai pe sleau. Si scriiturile sint altfel.
- Si totusi, chiar daca nu va plac aceste spectacole, jucati mult.
- Ce sa fac? Pot sa spun ca nu joc? Imi place sa joc, vreau sa joc. De multe ori joc pentru ca imi place. De multe ori s-a intimplat sa nu-mi placa rolul pe care l-am avut, dar sa trebuiasca sa-l fac pentru mine, pentru satisfactia mea sufleteasca.
- Ce rol nu v-a placut?
- Era un rol de prim-secretar. Era un tip dur, batos, nu era genul meu. L-am jucat pentru ca am fost obligat, si lumea m-a felicitat. Jucam asa, cu lehamite, dar probabil ca tocmai asta a fost bine. Au fost si roluri care mi-au placut foarte mult.
- Si rolul pe care l-ati jucat in travesti unde s-ar incadra?
- Cind a aparut distributia cu Coana Chirita am spus ca nu am nici o afinitate cu rolul, dar l-am jucat. A fost un chin. A trebuit, cu mult exercitiu, sa-mi schimb vocea, cind a venit costumul am fost nevoit sa ma epilez. Spectacolul a avut succes, s-a jucat, numai ca la un moment dat am ragusit si m-a tinut doua luni si am renuntat.
- Ati trait in teatru 52 de ani. A fost frumos?
- Superb. O viata de om. Cei care au harul care sa-i duca spre scena, sa se apuce de teatru pentru ca este frumos.
