Mergi la conţinutul principal

Doza de cover!

* evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 16 ani a toboşarului formaţiei "Addiction", Alex Muşat

Sâmbătă, 26 ianuarie, cu începere de la ora 20.00, clubul Understage a găzduit o sesiune de cover-uri oferite de Silviu Paraschiv şi Alex Muşat, doi dintre membrii formaţiei de hard&heavy "Addiction". Este al doilea eveniment de acest gen pe care Silviu şi Alex îl susţin în formula de duo dinamic. Timp de aproximativ 3 ore, beciul de pe strada Mihail Sebastian a răsunat în acordurile unui playlist eclectic, care a acoperit o largă zonă de expresivitate muzicală, trasând o geografie de cover-uri marcată de Eric Clapton, Bob Dylan, Sir Elton John, Carl Perkins, Phoenix sau Depeche Mode. Ca şi în sesiunea susţinută de Silviu şi Alex la începutul lunii februarie, instrumentele care au ţinut capul de afiş al serii au fost o chitară rece (dirijată de degetele lui Alex) şi o "fioroasă" chitară electrică marca Ibanez (controlată cu voluptoasă dexteritate de către Silviu), din contopirea lor rezultând un asamblaj muzical caracterizat prin forţă, mobilitate, feelling şi putere de absorbţie a influenţelor. La capitolul creaţii proprii, băieţii au cântat două melodii compuse de Alex, într-o versiune mai cizelată faţă de precedenta sesiune de cover-uri, anume "School sucks" şi "Help".
01silv2 Sâmbătă, Răzvan Popa a urcat pe scenă alături de adolescenţii de la Addiction A doua parte a serii a stat sub semnul coerenţei instrumentale şi a picajelor cu turaţie progressive ale lui Silviu, chitaristul trupei "Addiction", care a executat trei cover-uri ireproşabile după doi titani ai chitarei - Joe Satriani şi John Petrucci, aruncând publicul în aer. În plus, Silviu a interpretat în premieră o piesă instrumentală compusă împreună cu Alex.
Sfârşitul sesiunii de cover-uri a fost marcată printr-un superb jam-session, alături de cei doi urcând pe scenă Crin Grigore, profesorul de chitară electrică al lui Silviu, un adevărat maestru când este vorba despre improvizaţie în free-jazz şi blues. Crin Grigore predă lecţii de chitară atât la Şcoala Populară de Artă "Vespasian Lungu", cât şi la Liceul de Artă "Hariclea Darclee", unde Silviu şi Alex sunt elevi în anul I. Pe scena de la "Understage"' au mai urcat Bogdan Iftode, liderul trupei "Addiction" - chitară bass şi Răzvan Popa, un clăpar "al naibii" de natural, care au dozat publicului o mostră de blues - nervoasă, acidă, pătrunzătoare. Cei trei au fost invitaţii speciali ai lui Silviu şi Alex. Singurul care a lipsit, din motive tot "muzicale", a fost Cătălin Curcă, un excepţional blues-man când vine vorba de muzicuţă. Cătălin Curcă a participat la Festivalul Internaţional de Blues de la Sighişoara.
Evenimentul din Understage a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 16 ani a toboşarului formaţiei "Addiction", Alex Muşat, care a dat dovadă de o expresivitate a timbrului vocal şi de o charismă, anunţând, poate, un viitor lead singer, în sensul special al cuvântului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro