Din pacate, Dl. Benea nu este. Da, asa e, interviul programat cu noi la ora prinzului e in agenda sa si Dl Benea isi da seama ca o excursie de trei ore de la Bucuresti la Slobozia, un orasel uitat de lume, la jumatatea drumului spre Marea Neagra, prin caldura de foc, nu e tocmai placuta. Dar Dl Benea este, aaa, intr-un meeting important. E-o persoana foarte ocupata.
Holul Hotelului Hermes Land e la fel de gol precum studioul parasit al unui show de televiziune anulat de mult. in parcare nu e nici o masina. Atunci, ii spunem noi fetei zgribulite sub umerii falsi ai bluzei si care ne urmareste de la receptie, o sa ne petrecem timpul vizitind locul fantastic in care ne aflam.
Aceasta mini-statiune, situata intr-una dintre cele mai sarace si mai uitate de lume colturi ale Europei, a fost prezentata pe la mijlocul anilor ’90 in ziare precum The Hollywood Reporter, Chicago Tribune, Newsday, si The Dallas Morning News, precum si in multe altele, din cauza caracterului ei de gluma: intregul complex hotelier este copia fidela a ranch-ului South Fork din serialul Dallas, respectind detalii precum lungimea drumului de acces, care apare in prima secventa a genericului. Construit de un magnat post-comunist al brinzei, Ilie Alexandru - "J.R.-ul Sloboziei", care printre alte laude colorate o sustine si pe aceea ca este prieten bun cu George W. Bush -, "South Forkscu" din Romania a devenit un simbol al capitalismului din Estul Salbatic, care a inflorit din oasele regimului criminal al lui Nicolae Ceausescu, dar si un memento despre cum cele mai neasteptate farime de pop culture pot sa devina puternice surse de inspiratie ale oprimatilor lumii globale. Aici puteau veni pentru a-si vedea implinite visele de pe micul ecran, precum calaritul de ponei sau chiar trasul cu arma, aceia dintre romanii care gasisera mijloace de imbogatire.
Dar aste se petrecea atunci. in vara lui 2004, terenul de polo era acoperit de buruieni inalte de un metru, piscina fusese golita, barcile zaceau ruginite in soare, linga un iaz cu apa statuta. Alexandru, ca multi altii dintre J.R.-ii anilor ’90, putrezea in inchisoare cu o sentinta de 12 ani de executat pentru diverse fraude si falsuri (amenintarile pe care le proferase de a "darima intregul sistem politic" prin deconspirarea unor cazuri de coruptie la nivel inalt nu se concretizasera), iar noii proprietari facusera corpul principal al casei de nerecunoscut, dupa ce il vopsisera in galben stralucitor. intr-o incercare disperata de a atrage vizitatori de la drumul national care trece pe linga ranch, au mai plantat in lanul de porumb si o copie de 40 de metri inaltime a... Turnului Eiffel.
inapoi in holul trist sintem informati ca Dl Benea va fi in acel meeting pe termen nelimitat. Bine, zicem si noi, o sa asteptam. Dupa inca 45 de minute de inaltari din umeri si oftaturi din rarunchi, fara nici macar un vizitator sau client la orizont, fata de la receptie ridica receptorul telefonului, suiera citeva propozitii si, ca prin minune, un barbat cu o fata cenusie, intr-un costum de poliester care cade prost pe el, apare parca in ciuda vointei lui, in usa din spatele biroului de la receptie. Dl Benea ne priveste suspicios cu ochi aposi, isi aprinde o tigara puturoasa care miroase a lagar sovietic, si purcede la a nu ne raspunde la nici o intrebare privitoare la proprietatea domniei sale sau la holdingul rusesc caruia ii apartine. Nu, nu poate sa ne spuna cind vor fi terminate lucrarile la piscina, discoteca sau la aripa "Texas" a hotelului. ii pare rau, dar nu ne poate dezvalui informatii atit de importante precum rata de ocupare. Nu, nici macar pentru noapte asta.
Ne ia cam 60 de secunde sa realizam ca acest simbol al capitalismului romanesc de la mijlocul anilor ’90 a devenit, acum, la inceputul secolului 21, la fel de arhaic si de comunist precum sistemul pe care romanii incearca cu disperare si, in fine, cu succes, sa il lase in urma.
Din satucuri noroioase pina in centre urbane alerte, istorii doveditoare de vointa se impletesc intr-o miscare interesanta, indeajuns de puternica sa dea jos un guvern, sa ii puna pe fuga pe ex-comunistii corupti si sa injecteze optimism unei tari care a fost posomorita mult prea multa vreme. Iar noua, celor din jur, ne da o lectie clara despre ce se poate intimpla atunci cind un regim autoritar incearca sa isi priveze subiectii de pop culture - pustii vor pune mina pe chiar unealta cu care sint asupriti si o vor folosi ca arma politica, dar si ca motor economic.
Gangsterii lui Larry Flynt vs. Mercenarii post-comunisti
In capitala, lucrurile sint mult diferite decit in Slobozia. E vacanta si copiii marfa sunt la mare, dar Bucurestiul vuieste de grupuri de tineri imbracati colorat (si sumar), care se revarsa din gradini de vara, Internet cafe-uri, sau care pur si simplu se plimba pe strazile aglomerate si cu gauri. Sau, ca sa il citez pe un diplomat de la ambasada SUA, cu multe calatorii la activ, care imi spunea cu o unda de amaraciune: "Cultura de aici este cea mai obsedata de tineret din cite am vazut."
Tinerii aveau atunci (iunie 2004) mult mai multe motive de bucurie decit de obicei. Mult-uritul Partid Social Democrat (PSD) - urmas al comunistilor, si conducator prost al Romaniei de dupa Ceausescu timp de 10 din ultimii 14 ani, iar mai mult decit atit, aliatul si conducatorul minerilor violenti care invadau Bucurestiul la inceputul anilor 1990, ca sa sparga capete de studenti - suferise, cu numai citeva zile mai inainte, o infringere absolut neasteptata in alegerile locale, in intreaga tara, dar mai ales in orasele mari si in cele universitare. O alianta a doua partide de centru dreapta, democratii (PD) si national liberalii (PNL), inregistrase victorii surprinzatoare prin campania impotriva coruptiei pe fata a faimosilor "baroni locali" ai PSD, o specie tipic romaneasca de magnati locali care adunau posturi politice multiple pentru a-si imbogati propriile companii si a-si pedepsi adversarii. Coruptia fara scrupule, de gen J.R. Ewing, la fel de vizibila precum putoarea din canalizarile deschise ale Bucurestiului, fusese identificata de mult drept cel mai mare obstacol in calea Romaniei in cursa ei de a prinde din urma lumea civilizata.
La fel ca toate guvernele de partid de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, PSD, condus de omniprezentul presedinte si fost mercenar comunist Ion Iliescu, a incercat sa manipuleze televiziunea pentru a influenta alegerile. Posturi private de televiziune care supravietuisera pina atunci fara sa plateasca taxe sau chiar curent electric, erau acum vizitate de politie si autoritati, iar acelea care ofereau o imagine pozitiva se trezeau cu contracte grase de publicitate de la monopoluri de stat, precum singurul aeroport international din tara. Chiar inainte de runda de alegeri din 20 iunie, institutia care se ocupa de cenzura a emis o regula prin care interzicea prezentarea acelor candidati care isi criticau adversarii. intr-o tara eminamente rurala, cu 23 de milioane de locuitori raspinditi pe un teritoriu de doua ori mai mare decit cel al statului New York, unde agricultura ca mijloc de subsitenta este regula si nu exceptia, iar satele se considera norocoase daca au strazi pavate sau canalizare, rezultatul acestei reguli a fost amutirea singurei surse de informare politica pe care se bazeaza jumatate din natiune: posturile de televiziune ale statului.
In centrele urbane, insa, unde exista televiziune prin cablu si satelit, restrictiile au fost evitate, sub forma neasteptata a unor video clipuri muzicale originale. in cele 30 de zile de dinaintea alegerilor, dar mai ales in timpul ultimelor 48 de ore de cenzura, doua dintre cele mai prezentate video clipuri pe cele citeva canale de muzica non-stop din Romania au fost cintece hop-hop cu un mesaj anti-guvernamental. Ca$$a Loco, o trupa comica, de inspiratie Beastie Boys, cu trei membri care cinta rap/R&B, apareau pe post de candidati dubiosi, mafioti dintr-un partid care parea familiar si care se numea "PDS" intr-o piesa intitulata "Ce bine-mi pare c-ai luat teapa". Iar o trupa mai de margine, dar si mai vehementa in mesaj, cunoscuta drept Parazitii, a folosit satira pentru o piesa intitulata "Jos Cenzura!", in care apare intr-un monolog fara muzica... Larry Flynt.
"Aaa, nu pot sa cred ca, aa, Romania, o tara care ar fi trebuit sa invete din trecut, inca mai practica cenzura", oracaie proprietarul lui Hustler, imbracat la costum, din spatele unui birou sub steagul american, in timpul acestui video clip prezentat permanent. "Nimic bun nu poate sa iasa dintr-asta. Iar oamenii au o dorinta innascuta de a fi liberi, si vor fi liberi - daca nu cu guvernul asta, atunci cu un nou guvern pe care il vor instala."
"Man!", ride managerul Parazitilor, Gianiny Munteanu, amintindu-si istoria dupa alegeri. "Vreau sa zic ca chiar iti trebuie c...e sa faci asa ceva in Romania!" Ca multi dintre romanii sub 30 de ani, baietii de la Parazitii sint mai putin inamorati de J.R. Ewing decit parintii lor, si ii dispretuiesc pe oligarhii de carton care i-au gasit maniera decazuta de a face afaceri drept capitalism adevarat. "Coruptia-i marea problema aici", mai zice Munteanu. "si asta nu se refera numai la politicieni. Oamenii de pe starda, generatia mai in virsta, parintii mei. Nu pot sa le explic multe lucruri. Au trait 50 de ani nenorociti sub comunism - la ce se mai asteapta ei?" (va urma)
Traducere de George Sipos. Text preluat din revista Reason Online, editia din Octombrie 2005
Holul Hotelului Hermes Land e la fel de gol precum studioul parasit al unui show de televiziune anulat de mult. in parcare nu e nici o masina. Atunci, ii spunem noi fetei zgribulite sub umerii falsi ai bluzei si care ne urmareste de la receptie, o sa ne petrecem timpul vizitind locul fantastic in care ne aflam.
Aceasta mini-statiune, situata intr-una dintre cele mai sarace si mai uitate de lume colturi ale Europei, a fost prezentata pe la mijlocul anilor ’90 in ziare precum The Hollywood Reporter, Chicago Tribune, Newsday, si The Dallas Morning News, precum si in multe altele, din cauza caracterului ei de gluma: intregul complex hotelier este copia fidela a ranch-ului South Fork din serialul Dallas, respectind detalii precum lungimea drumului de acces, care apare in prima secventa a genericului. Construit de un magnat post-comunist al brinzei, Ilie Alexandru - "J.R.-ul Sloboziei", care printre alte laude colorate o sustine si pe aceea ca este prieten bun cu George W. Bush -, "South Forkscu" din Romania a devenit un simbol al capitalismului din Estul Salbatic, care a inflorit din oasele regimului criminal al lui Nicolae Ceausescu, dar si un memento despre cum cele mai neasteptate farime de pop culture pot sa devina puternice surse de inspiratie ale oprimatilor lumii globale. Aici puteau veni pentru a-si vedea implinite visele de pe micul ecran, precum calaritul de ponei sau chiar trasul cu arma, aceia dintre romanii care gasisera mijloace de imbogatire.
Dar aste se petrecea atunci. in vara lui 2004, terenul de polo era acoperit de buruieni inalte de un metru, piscina fusese golita, barcile zaceau ruginite in soare, linga un iaz cu apa statuta. Alexandru, ca multi altii dintre J.R.-ii anilor ’90, putrezea in inchisoare cu o sentinta de 12 ani de executat pentru diverse fraude si falsuri (amenintarile pe care le proferase de a "darima intregul sistem politic" prin deconspirarea unor cazuri de coruptie la nivel inalt nu se concretizasera), iar noii proprietari facusera corpul principal al casei de nerecunoscut, dupa ce il vopsisera in galben stralucitor. intr-o incercare disperata de a atrage vizitatori de la drumul national care trece pe linga ranch, au mai plantat in lanul de porumb si o copie de 40 de metri inaltime a... Turnului Eiffel.
inapoi in holul trist sintem informati ca Dl Benea va fi in acel meeting pe termen nelimitat. Bine, zicem si noi, o sa asteptam. Dupa inca 45 de minute de inaltari din umeri si oftaturi din rarunchi, fara nici macar un vizitator sau client la orizont, fata de la receptie ridica receptorul telefonului, suiera citeva propozitii si, ca prin minune, un barbat cu o fata cenusie, intr-un costum de poliester care cade prost pe el, apare parca in ciuda vointei lui, in usa din spatele biroului de la receptie. Dl Benea ne priveste suspicios cu ochi aposi, isi aprinde o tigara puturoasa care miroase a lagar sovietic, si purcede la a nu ne raspunde la nici o intrebare privitoare la proprietatea domniei sale sau la holdingul rusesc caruia ii apartine. Nu, nu poate sa ne spuna cind vor fi terminate lucrarile la piscina, discoteca sau la aripa "Texas" a hotelului. ii pare rau, dar nu ne poate dezvalui informatii atit de importante precum rata de ocupare. Nu, nici macar pentru noapte asta.
Ne ia cam 60 de secunde sa realizam ca acest simbol al capitalismului romanesc de la mijlocul anilor ’90 a devenit, acum, la inceputul secolului 21, la fel de arhaic si de comunist precum sistemul pe care romanii incearca cu disperare si, in fine, cu succes, sa il lase in urma.
Din satucuri noroioase pina in centre urbane alerte, istorii doveditoare de vointa se impletesc intr-o miscare interesanta, indeajuns de puternica sa dea jos un guvern, sa ii puna pe fuga pe ex-comunistii corupti si sa injecteze optimism unei tari care a fost posomorita mult prea multa vreme. Iar noua, celor din jur, ne da o lectie clara despre ce se poate intimpla atunci cind un regim autoritar incearca sa isi priveze subiectii de pop culture - pustii vor pune mina pe chiar unealta cu care sint asupriti si o vor folosi ca arma politica, dar si ca motor economic.
Gangsterii lui Larry Flynt vs. Mercenarii post-comunisti
In capitala, lucrurile sint mult diferite decit in Slobozia. E vacanta si copiii marfa sunt la mare, dar Bucurestiul vuieste de grupuri de tineri imbracati colorat (si sumar), care se revarsa din gradini de vara, Internet cafe-uri, sau care pur si simplu se plimba pe strazile aglomerate si cu gauri. Sau, ca sa il citez pe un diplomat de la ambasada SUA, cu multe calatorii la activ, care imi spunea cu o unda de amaraciune: "Cultura de aici este cea mai obsedata de tineret din cite am vazut."
Tinerii aveau atunci (iunie 2004) mult mai multe motive de bucurie decit de obicei. Mult-uritul Partid Social Democrat (PSD) - urmas al comunistilor, si conducator prost al Romaniei de dupa Ceausescu timp de 10 din ultimii 14 ani, iar mai mult decit atit, aliatul si conducatorul minerilor violenti care invadau Bucurestiul la inceputul anilor 1990, ca sa sparga capete de studenti - suferise, cu numai citeva zile mai inainte, o infringere absolut neasteptata in alegerile locale, in intreaga tara, dar mai ales in orasele mari si in cele universitare. O alianta a doua partide de centru dreapta, democratii (PD) si national liberalii (PNL), inregistrase victorii surprinzatoare prin campania impotriva coruptiei pe fata a faimosilor "baroni locali" ai PSD, o specie tipic romaneasca de magnati locali care adunau posturi politice multiple pentru a-si imbogati propriile companii si a-si pedepsi adversarii. Coruptia fara scrupule, de gen J.R. Ewing, la fel de vizibila precum putoarea din canalizarile deschise ale Bucurestiului, fusese identificata de mult drept cel mai mare obstacol in calea Romaniei in cursa ei de a prinde din urma lumea civilizata.
La fel ca toate guvernele de partid de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, PSD, condus de omniprezentul presedinte si fost mercenar comunist Ion Iliescu, a incercat sa manipuleze televiziunea pentru a influenta alegerile. Posturi private de televiziune care supravietuisera pina atunci fara sa plateasca taxe sau chiar curent electric, erau acum vizitate de politie si autoritati, iar acelea care ofereau o imagine pozitiva se trezeau cu contracte grase de publicitate de la monopoluri de stat, precum singurul aeroport international din tara. Chiar inainte de runda de alegeri din 20 iunie, institutia care se ocupa de cenzura a emis o regula prin care interzicea prezentarea acelor candidati care isi criticau adversarii. intr-o tara eminamente rurala, cu 23 de milioane de locuitori raspinditi pe un teritoriu de doua ori mai mare decit cel al statului New York, unde agricultura ca mijloc de subsitenta este regula si nu exceptia, iar satele se considera norocoase daca au strazi pavate sau canalizare, rezultatul acestei reguli a fost amutirea singurei surse de informare politica pe care se bazeaza jumatate din natiune: posturile de televiziune ale statului.
In centrele urbane, insa, unde exista televiziune prin cablu si satelit, restrictiile au fost evitate, sub forma neasteptata a unor video clipuri muzicale originale. in cele 30 de zile de dinaintea alegerilor, dar mai ales in timpul ultimelor 48 de ore de cenzura, doua dintre cele mai prezentate video clipuri pe cele citeva canale de muzica non-stop din Romania au fost cintece hop-hop cu un mesaj anti-guvernamental. Ca$$a Loco, o trupa comica, de inspiratie Beastie Boys, cu trei membri care cinta rap/R&B, apareau pe post de candidati dubiosi, mafioti dintr-un partid care parea familiar si care se numea "PDS" intr-o piesa intitulata "Ce bine-mi pare c-ai luat teapa". Iar o trupa mai de margine, dar si mai vehementa in mesaj, cunoscuta drept Parazitii, a folosit satira pentru o piesa intitulata "Jos Cenzura!", in care apare intr-un monolog fara muzica... Larry Flynt.
"Aaa, nu pot sa cred ca, aa, Romania, o tara care ar fi trebuit sa invete din trecut, inca mai practica cenzura", oracaie proprietarul lui Hustler, imbracat la costum, din spatele unui birou sub steagul american, in timpul acestui video clip prezentat permanent. "Nimic bun nu poate sa iasa dintr-asta. Iar oamenii au o dorinta innascuta de a fi liberi, si vor fi liberi - daca nu cu guvernul asta, atunci cu un nou guvern pe care il vor instala."
"Man!", ride managerul Parazitilor, Gianiny Munteanu, amintindu-si istoria dupa alegeri. "Vreau sa zic ca chiar iti trebuie c...e sa faci asa ceva in Romania!" Ca multi dintre romanii sub 30 de ani, baietii de la Parazitii sint mai putin inamorati de J.R. Ewing decit parintii lor, si ii dispretuiesc pe oligarhii de carton care i-au gasit maniera decazuta de a face afaceri drept capitalism adevarat. "Coruptia-i marea problema aici", mai zice Munteanu. "si asta nu se refera numai la politicieni. Oamenii de pe starda, generatia mai in virsta, parintii mei. Nu pot sa le explic multe lucruri. Au trait 50 de ani nenorociti sub comunism - la ce se mai asteapta ei?" (va urma)
Traducere de George Sipos. Text preluat din revista Reason Online, editia din Octombrie 2005
