A doua şansă pentru liceeni. Luni încep înscrierile pentru bacalaureatul de toamnă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A doua şansă pentru liceeni. Luni încep înscrierile pentru bacalaureatul de toamnă

• probele scrise din a doua sesiune a examenului vor avea loc în perioada 24-27 august

 

O nouă şansă pentru absolvenţii care nu au promovat “examenul maturităţii”. Ministerul Educaţiei a făcut public, recent, calendarul sesiunii august-septembrie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, iar înscrierea candidaţilor este

programată în intervalul 13 - 24 iulie. Documentele-tip de înscriere (completate şi semnate) pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă.

În ceea ce priveşte probele scrise, acestea sunt programate în săptămâna 24 - 27 august, astfel: 24 august - Limba şi literatura română; 25 august - proba obligatorie a profilului; 26 august - proba la alegere a profilului şi specializării -

27 august - Limba şi literatura maternă.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice.

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu regulamentul general privind protecţia datelor. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Reamintim că, în prima sesiune a examenului de bacalaureat, în judeţul Brăila promovabilitatea a fost de 71,45% (seria curentă şi seriile anterioare). În ceea ce priveşte rata de promovare în rândul candidaţilor care au terminat anul acesta liceul, este de 80,04%, Brăila fiind pe locul 3 pe ţară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro