Două zile fără program cu publicul la Compartimentul Abateri de la Poliţia Rutieră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două zile fără program cu publicul la Compartimentul Abateri de la Poliţia Rutieră

• pe 4 şi 5 decembrie 2017, nu se vor restitui permise de conducere şi certificate de înmatriculare, precizează surse din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, sinsp. Laura Dan, în zilele următoare, la Compartimentul Abateri din cadrul Serviciului Rutier Brăila se vor efectua lucrări de modernizare, “programul de lucru cu publicul, privind restituirea permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare, fiind întrerupt în zilele de luni şi marţi, 4 şi 5 decembrie 2017”.

Programul Compartimentului Abateri din cadrul Serviciului Rutier Brăila va fi reluat începând de miercuri, 6 decembrie 2017.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro