* un șofer “Braicar” a tras brusc de volan și a intrat într-un copac, exact în locul unde, cu câteva secunde mai înainte, se aflase o brăileancă cu nepoțelul ei în vârstă de doar șase luni * șoferul spune că a deviat de la traseu după ce i-a apărut `n față o fetiță pe bicicletă * reflexul conducătorului auto a salvat copila de la o moarte sigură
Reflexul unui șofer al “Braicar” dar și ceva ce martorii consideră a fi o adevărată intervenție divină au dus la evitarea unei adevărate tragedii, pe Str. Cezar Petrescu, din cartierul Brăilița. Mijlocul de transport al “Braicar” circula pe strada respectivă, dinspre Calea Galați spre Str. Dumbrava Roșie. Într-o intersecție, în față i-a apărut brusc o fetiță pe bicicletă, care a țâșnit pur și simplu de pe trotuar. Din reflex, șoferul a tras brusc de volan, pentru a evita impactul frontal cu puștoaica, însă gestul său ar fi putut provoca o altă tragedie. Autobuzul s-a oprit într-un copac, la umbra căruia se adăpostise, cu doar câteva secunde înainte, o bunică cu nepoțelul său în vârstă de doar câteva luni.
“Am stat puțin pe butucul ăsta să mă odihnesc, aveam nepoțelul de 6 luni în brațe. Când m-am ridicat, am mai mers doar un metru mai încolo și m-am împiedicat de ceva, dar n-am căzut. Am zis în gând că m-a ferit îngerul păzitor. Pe urmă, am mai făcut câțiva pași și am auzit în spate bubuitura de la autobuz. Chiar că ne-a păzit Dumnezeu! Pe nepoțel îl cheamă Andrei și are botezul acum, sâmbătă”, ne-a declarat femeia care a fost la un pas de tragedie.
{oferul ne-a spus că totul s-a `ntâmplat din cauza fetiței care i-a apărut în față. “O fetiță cu bicicletă a venit de pe trotuar și a intrat pe stradă. Am călcat frâna ca să o evit și am ajuns aici, în pom. Am avut impresia că am lovit-o, dar nu am lovit-o. Fetița am înțeles că au luat-o părinții de aici”.
{oferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Polițiștii o caută acum pe copila de la care a pornit întreg incidentul.