Două tinere au fost prinse furând o remorcă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două tinere au fost prinse furând o remorcă

Oamenii legii au stabilit că suspectele, C.R. (23 de ani) din comuna Şuţeşti şi P.M. (23 de ani) din municipiu, au sustras remorca din spatele bl. 25A, de pe Calea Călăraşilor, desfăcând sârma cu care era legată de un stâlp. Tinerele au tractat-o apoi pe strada Odessa, unde au fost ajunse din urmă partea vătămată. Poliţiştii le-au întocmit fetelor dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro