Încă două evenimente de excepţie vor fi găzduite de terasa The Music Pub (La Terrasse) în acest weekend, la Brăila. Paul Panait de la celebra formaţie Gaz pe Foc va concerta vineri, 5 iunie, la Brăila, într-o seară specială, "o seară altfel", după cum anunţă organizatorii. Show-ul "Acoustic Dance-Night" va începe de la ora 21:00, iar cei prezenţi se vor delecta cu piese cunoscute ale trupei Gaz pe Foc, dar şi multe alte surprize cântate într-o manieră "fără priză". Intrarea la acest eveniment este liberă.
Duminică se râde cu Doru Octavian Dumitru
Pentru ca pachetul să fie complet, organizatorii au reuşit să îl aducă la Brăila pe celebrul om de comedie, Doru Octavian Dumitru. După cum se ştie, acesta a lăsat România pentru Canada cu foarte mulţi ani în urmă. A obţinut viza încă din 1992, însă a decis să părăsească definitiv România în momentul în care şi-a dat seama că poate umple săli de spectacole cu stand-up comedy şi în alte ţări. De atunci, vine destul de rar în ţară şi atunci stă doar câteva zile pentru a susţine show-urile pe care le are de onorat.
Acesta va susţine un show de comedie ca la carte, în seara de duminică, începând cu ora 20:00 în aceeaşi locaţie. "Am lansat un nou stil de comedie, cu altă încărcătură, mai aproape de ceea ce ar vrea omul să se întâmple. Mie nu îmi place umorul ăsta, satiră. E ca şi când ai da cu mâncarea pe covor înainte să o bagi în gură. Mie îmi place umorul bine făcut, cu inteligenţă", a mai spus artistul.
Pentru cele două evenimente cei interesaţi pot face rezervări la numărul de telefon: 0746/479.279. De precizat, contribuţia pentru artist este de 25 lei.