Un incendiu provocat, din câte se pare, intenționat, chiar de fiul proprietarilor uneia dintre gospodăriile afectate a izbucnit, luni după-amiază, pe Str. Matei Basarab din municipiu. În curtea de unde a pornit focul au ars circa 4 tone de lemne de foc și doi copaci. Pompierii au intervenit cu trei autuspecialei, însă flăcările au apucat să se exdindă la o gospodărie învecinată, de pe Str. Eroilor, unde au ars circa 14 metri liniari de perete din grilaj metalic acoperit cu plăci din fibră de sticlă, o anexă în care se aflau 3 t lemne de foc și trei aparate electrocasnice, dar și două butelii de aragaz, care au fost evacuate în timp util. Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea intenționată a fiului proprietarilor gospodăriei de pe Str. M. Basarab. Acesta a fost preluat de un echipaj al Poliției. În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, ci doar pagubele materiale menționate anterior.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.