Două eleve din Brăila au ajuns în faza naţională a Sesiunii de referate şi comunicări ale elevilor de liceu, la disciplina istorie. Este vorba despre Alexandra Toma de la Liceul cu Program Sportiv şi Roxana Nicoleta Florea, de la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu". Alexandra Toma a concurat la disciplina istoria românilor şi s-a clasat pe locul patru, din 41, cu 89 de puncte. A intrat în competiţie cu lucrarea "Biserici demolate în timpul regimului comunist la Brăila" şi a obţinut Menţiune. La această disciplină, locul I, a fost adjudecat de o elevă din Piteşti, cu 94 de puncte, pentru lucrarea "Fenomenul Piteşti - reeducare prin tortură". Eleva Colegiului "Bălcescu" a concurat la disciplina istorie universală. Ea s-a clasat pe locul 13 din 30, cu 79 de puncte. A participat cu lucrarea "Gheişa - o invitaţie către artă şi farmec". Premiul I a fost câştigat, aici, de o elevă din Agapia, Neamţ, cu lucrarea "Holodomor - recolta durerii".
Sesiunea de referate şi comunicări ale elevilor de liceu s-a desfăşurat la Seminarul "Veniamin Costachi", din Târgu Neamţ.