După faza regională a concursului "Tinerii dezbat", la care au participat 19 echipaje din judeţele Galaţi, Brăila, Constanţa,Tulcea, s-au calificat trei grupe pentru faza naţională de la Târgu Jiu, două fiind de la Brăila. Este vorba de echipele de la Colegiile, veşnic rivale, "Bălcescu", formată din elevii de clasa a X-a Ana Militaru, Cezar Barbu şi Dan Blănaru coordonaţi de prof. Florentina Andronache, şi "Murgoci", formată din Teodora Ceangă, Valentina Coleaşă-Bălan, ambele clasa a X-a, şi Nicoleta Sima, clasa a IX-a, coordonată de prof. Daniel Kiţu. La faza regională au mai participat echipaje de la: "Sebastian", "Iorga" şi "Cerna". "Concursul Naţional «Tinerii dezbat» are drept scop conştientizarea de către tineri a valorilor cetăţeniei democratice prin înţelegerea informată a realităţilor sociale, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise faţă de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, gen etc, care pot constitui bariere în comunicare", a precizat inspectorul pentru proiecte europene, prof. Luminiţa Mocanu.
Concursul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, împreună cu Reprezentanţa UNICEF în România, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Agenţia Naţională pentru Romi, Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună", Fundaţia Dignitas şi Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) în parteneriat cu Romanian-American Foundation.