În ultima vreme au existat tot mai multe cazuri de escrocherii în judeţul Brăila. Indivizii care comit astfel de fapte profită de naivitatea oamenilor şi pe fundalul unor scheme "murdare" îi lasă pe cei ce le cad victime, fără sume mari de bani sau chiar fără locuinţă. Două cazuri de acest gen au fost sesizate, marţi, la sediul Poliţiei Municipiului. În primul dintre acestea este vorba despre o femeie din Brăila, care s-a lăsat înşelată prin metoda sms-urilor pe telefonul mobil. După ce au primit plângerea brăilencei, poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că la data de 1 august, victima a primit un mesaj pe telefonul mobil, prin care era anunţată că a câştigat suma de 5.000 de euro la un concurs organizat de o firmă de telefonie mobilă din România. Brăilenca a căzut în capcană şi a apelat numărul de contact ce apărea în mesaj. La scurt timp după aceea a purtat mai multe discuţii cu un bărbat şi apoi cu o femeie, care au convins-o să plătească prin mandate online sumele de 1.500 de lei, 1.550 de lei şi 600 de lei pe numele unui individ din Brăila. De asemenea, escrocii i-au cerut victimei să cumpere şi să transmită coduri de reîncărcare electronică pentru cartele prepay, în suma totală de 600 de lei. Pentru că a picat în capcana hoţilor, femeia s-a ales în cele din urmă cu o pierdere de peste 4.000 de lei. Judiciariştii au stabilit că mandatele online au fost încasate de suspect în aceeaşi zi. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune şi în prezent continuă cercetările pentru depistarea suspectului, care nu a fost găsit la domiciliu. Cel de-al doilea caz ajuns în vizorul oamenilor legii este al unui brăilean care a "uitat" să restituie suma de 1.800 de lei împrumutată de la reclamant cu ceva timp în urmă. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că la data de 4 aprilie, persoana vătămată l-a împrumutat pe tânărul de 21 de ani cu suma menţionată mai sus, având ca dată scadentă ziua de 30 iulie. Cei doi au încheiat în acest sens un contract de împrumut la un notar public din Brăila. "Având în vedere că făptuitorul a refuzat să îi restituie împrumutul, persoana vătămată s-a considerat înşelată şi a solicitat efectuarea de cercetări în vederea recuperării prejudiciului", ne-a declarat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Şi în acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.