La termenul de vineri al procesului, procurorul de sedinta a solicitat judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti trimiterea cauzei pentru solutionare instanteio similare dinCluj, explicind ca aceasta este o cerere accesorie a dosarului penal aflat la instanta clujeana, astfel ca ea trebuie judecata de aceasta instanta de fond.
In replica, avocatul lui Teia Sponte, cel care a solicitat in numele lui Gigi Becali recuperarea banilor din dosarul "valiza", le-a spus judecatorilor ca, in opinia sa, Curtea de Apel Bucuresti este instanta competenta sa solutioneze aceasta cerere si ca reprezentantul DNA nu a indicat un temei de drept a cererii de declinare pe care a formulat-o.
Intrebat de instanta care este temeiul in baza careia solicita declinarea plingerii la Curtea de Apel Cluj, procurorul a spus ca este vorba de regulamentul de organizare si functionare al instantelor judecatoresti.
Curtea de Apel Bucuresti urmeaza sa ia o decizie in cazul solicitarii.
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost deferit justitiei de procurorii anticoruptie, in dosarul "valiza", alaturi de alte cinci persoane, intre care si selectionerul echipei nationale de fotbal, Victor Piturca. Procesul incepe in 21 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj.
Gigi Becali este acuzat de doua infractiuni de dare de mita si de fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Alaturi de el au mai fost trimisi in judecata Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piturca, Radu Gheorghe Marino si Raul Volcinschi.
Selectionerul Victor Piturca este acuzat de favorizarea infractorului, vicepresedintele Consiliului de Administratie al clubului Steaua, Teia Sponte, este acuzat de complicitate la dare de mita, iar Alina Ciul, unul dintre avocatii lui Becali, este acuzata de favorizarea infractorului si fals in inscrisuri sub semnatura privata.
Lui Radu Marino, procurorii anticoruptie ii imputa doua fapte de fals in inscrisuri sub semnatura privata, el fiind acuzat, totodata, si de favorizarea infractorului. Tot pentru favorizarea infractorului va fi judecat si Raul Volcinschi.