Mâine se împlinesc 8 luni de zile de când Sorin Pârvu a fost împuşcat în plină stradă, de poliţişti ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar ancheta bate încă pasul pe loc. Dosarul este plimbat de la un parchet la altul, iar familia victimei aşteaptă în zadar informaţii cu privire la stadiul cercetărilor efectuate în acest caz. Deşi a depus plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a făcut nenumărate drumuri la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, unde se afla dosarul până în urmă cu ceva timp, părinţii lui Sorin Pârvu nu au reuşit să afle nimic concret, nici măcar să vadă expertiza balistică pe care este scris negru pe alb numele poliţistului care a tras în fiul lor. În timp ce parchetul bucureştean le-a spus că dosarul este la Galaţi, parchetul gălăţean i-a informat că, de fapt, dosarul a fost trimis la Bucureşti. Astfel, în data de 6 mai, familia Pârvu a primit răspuns de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la plângerea pe care a depus-o în data de 22 aprilie. Răspunsul nu conţinea însă nicio informaţie cu privire la stadiul anchetei, ci doar aducea la cunoştinţa reclamanţilor faptul că dosarul se află la Galaţi şi că procurorii de acolo se ocupă de anchetă. "Vă facem cunoscut faptul că plângerea dvs. adresată Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în atenţia domnului procuror general al acestui parchet, pentru verificări şi măsuri, unitate care vă va comunica răspunsul", se arată în document. La scurt timp, tatăl lui Sorin Pârvu a primit un răspuns şi de la parchetul gălăţean, prin care era informat că dosarul a fost trimis la Bucureşti. "Urmare a plângerii dvs., pe care aţi trimis-o prin poştă la Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, remisă unităţii noastre la data de 6 mai, vă facem cunoscut faptul că dosarul cu nr. 1007/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost înaintat, la data de 12 aprilie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru a dispune cu privire la preluarea cauzei în vederea efectuării urmăririi penale. În consecinţă, plângerea dvs a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată în răspunsul parchetului gălăţean.
Tatăl tânărului împuşcat anul trecut este convins că dosarul este plimbat de la un parchet la altul intenţionat, tocmai pentru că se doreşte muşamalizarea cazului, fiind convins că poliţistul care i-a împuşcat băiatul va scăpa basma curată. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Marcel Codiţă, ne-a declarat că aceasta este o procedură normală atunci când este vorba de cazuri complexe. "E o procedură normală şi acest lucru i-a fost explicat şi domnului Pârvu. Instanţa superioară va decide dacă păstrează ea cazul sau ne vom ocupa noi în continuare. Rezultatul expertizei balistice va fi transmis familiei, după ce această instanţă ia o decizie", a precizat procurorul Codiţă.
Ionel Pârvu: "De când au apărut articole în ziar, legate de anchetă, de expertiza balistică, se ţine cineva de capul meu" Tatăl lui Sorin Pârvu primeşte telefoane de ameninţare
Tatăl tânărului împuşcat în urmă cu 8 luni, pe Bulevardul Dorobanţilor, susţine că a început să se teamă şi pentru viaţa sa, întrucât, de aproximativ o lună şi jumătate tot primeşte telefoane de ameninţare. Ionel Pârvu ne-a spus că i-au fost tăiate şi cauciucurile de la maşină şi că găseşte la poarta casei flori şi lumânări, ceea ce dovedeşte clar că cineva vrea să îl intimideze. El susţine că totul i se trage de la faptul că a ţinut legătura cu presa locală şi că în ziare au apărut periodic materiale legate de modul în care se desfăşoară ancheta în acest caz. "De când au apărut articole în ziar, legate de anchetă, de expertiza balistică, se ţine cineva de capul meu. Mi-a tăiat cauciucurile la maşină, mi-a fărâmat oglinda, primesc telefoane de ameninţare. Vine în faţa porţii cu maşina şi pune muzică, o melodie «Băiatul meu, băiatul meu...», îmi pune flori şi lumânări la poartă", ne-a spus Ionel Pârvu. Acesta spune că ştie cine este persoana care îl şicanează şi îl ameninţă, însă nu îi poate da numele pentru că nu are probe. Tatăl lui Sorin Pârvu este convins însă că bărbatul este mână în mână cu poliţia de la Bucureşti, care încearcă astfel să îl determine să stea deoparte şi să nu mai facă presiuni pentru a afla adevărul. "Este un om al poliţiei, un fel de agent sub acoperire, stă în lumea interlopă şi dă informaţii poliţiei, că de aia nu are niciun dosar, nu a fost niciodată la puşcărie. Eu ştiu cine este, dar nu am probe şi deocamdată nu pot să îi dau numele. Sunt sigur că poliţia de la Brăila nu are nicio treabă cu ameninţările, omul ăsta lucrează direct cu poliţia de la Bucureşti, le dă informaţii despre tot ce se întâmplă aici. Şicanele astea şi ameninţările au început cam de o lună şi ceva, cam de la Paşte, de când în ziar au început să apară mai multe articole despre acest caz. Faptul că ancheta tergiversează, că dosarul este plimbat de colo-colo, că expertiza nu am văzut-o nici acum, totul se leagă. Văzând că am ajuns la presă, au început şicanele, ca să mă determine să renunţ. Oricum, sunt două variante: mă şicanează şi mă aduce la disperare şi ies şi omor pe vreunul şi ajung la puşcărie, ori îmi dă mie cu o rangă în cap şi mă omoară sau rămân paralizat. Eu nu am duşmani în lumea interlopă, nu am deranjat pe nimeni, deci nu are de ce să se răzbune cineva pe mine. Singurii care fac ceva sunt cei de la poliţie, ei îşi bagă oamenii din artilerie, au agenţi sub acoperire", ne-a spus tatăl tânărului împuşcat. În ciuda ameninţărilor, Ionel Pârvu este decis să meargă până în pânzele albe pentru ca poliţistul care i-a împuşcat fiul să fie pedepsit, spunând că oricum nu mai are nimic de pierdut.