Potrivit unui comunicat remis ieri, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus, pe 5 iulie, prin rechizitoriu, trimiterea în instanţă a dosarului.
Constantin Cristian Baci, chestor de poliţie, fost secretar general în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, va fi judecat pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Baci este acuzat că, în numele şi pentru Ministrul Administraţiei şi Internelor, a aprobat ocuparea a trei posturi în cadrul Jandarmeriei Române şi a unui post în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, deşi, conform Ordinelor Ministrului Administraţiei şi Internelor şi a prevederilor OUG nr. 34/2009, ocuparea prin examen sau concurs a posturilor vacante din unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor şi recrutarea personalului din sursă externă erau suspendate.
Procurorii susţin că, prin derogări ilegale de la ordinele menţionate au fost deblocate posturi, pe care au fost încadraţi în rândul cadrelor militare active ale Jandarmeriei Române trei persoane, iar în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă o altă persoană. Cei patru "câştigători" ai concursurilor nu au lucrat nicio zi în cadrul Jandarmeriei Române sau Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, întrucât, la data la care aceştia au fost numiţi pe funcţii, au şi fost transferaţi în unităţi ale Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu aprobarea lui Baci, mai spun procurorii.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.