* au fost reținuți și încarcerați în arestul IPJ: Mihai Matache, Georgel Simion, Andrei Iordache și Ionuț Negroiu
UPDATE 15.20: Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru toţi cei 4 inculpaţi. Aceştia pot contesta măsura.
Dosarul ”Casa MATACHE”: Patru proxeneți reținuți. Polițiștii au confiscat mii de euro, lire sterline și bijuterii din aur
La data de 7 decembrie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat, în total, 12 percheziţii domiciliare, în municipiul Brăila, la locuinţele a 9 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Membrii grupării lucrau intens de ani de zile și făceau bani nu glumă. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2011, persoanele vizate au racolat, determinat și înlesnit practicarea prostituţiei de persoane de sex feminin, în state ale Uniunii Europene, obţinând astfel foloase materiale substanţiale. În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, aproximativ 400 de grame de bijuterii din aur, 25.000 de euro, 5.000 de lei şi 2.850 de lire.
Au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru audieri. Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a 4 bărbați, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lâng Judecătoria Brăila, cu propunere legală. Aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.
Persoanele reținute și încarcerate în arestul IPJ sunt: Mihai Matache (37 de ani), Georgel Simion (28 de ani), Andrei Iordache (29 de ani) și Ionuț Negroiu (29 de ani). Vom reveni.
Citește totul despre rețeaua ”Matache” în articolul Patronul restaurantului “Casa Matache” luat pe sus de mascaţi: Cuibul proxeneților