Dosarul «Pitulice». Eroare în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Pitulice». Eroare în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Brăila

• mama unuia dintre inculpaţii din dosar ne-a semnalat, la redacţie, o greşeală din rechizitoriul întocmit de anchetatori • deşi procurorii au susţinut că femeia ar fi avut-o în plasament pe concubina fiului său, prin sentinţa civilă nr. 174/2019 a Tribunalului Brăila, în realitate actul conţine altceva • hotărârea se referă la copilul rezultat în urma relaţiei dintre fiu şi concubină, copil ce a fost dat spre creştere şi educare mamei inculpatului, adică bunica paternă • totuşi, un sâmbure de adevăr există: femeia a intenţionat să o crească pe concubina fiului său, a luat-o acasă, însă la scurt timp fata a fugit la un centru de plasament din municipiu, astfel că demersurile nu ar mai fi continuat în instanţă

 

Spre sfârşitul lunii august, procurorii DIICOT au trimis în judecată lotul “Pitulice”, în dosar fiind vorba despre constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. Cazul a fost mediatizat în ediţia din 27august a cotidianului “Obiectiv-Vocea Brăilei”, cu titlul “Mama de împrumut şi fiul proxenet”. Imediat după publicare, la sediul redacţiei s-a prezentat mama lui Mario Mocănaşu, unul dintre inculpaţi, pentru a ne semnala o eroare din rechizitoriu. Femeia ne-a spus că nu a avut-o niciodată în plasament pe concubina fiului său, prin hotărâre judecătorească, aşa cum au notat procurorii în acte. În realitate, aceasta a obţinut în instanţă dreptul de a o creşte pe nepoata sa, copilul rezultat în urma relaţiei dintre Mario Mocănaşu şi concubina sa.

Eroarea s-a strecurat în rechizitoriu, în următorul pasaj: “Mocănaşu Mario Daniel a cunoscut-o pe T.C.M., o minoră aflată în centrul de plasament (...) din municipiul Brăila, şi a decis împreună cu mama sa, (...) să o găzduiască pe aceasta. Astfel, conform declaraţiei dată de martora (...), minora i-a fost încredinţată acesteia, de către Autoritatea Tutelară, pentru creştere şi educare (a se vedea şi sentinţa civilă nr. 174/2019 a Tribunalului Brăila prin care faţă de minora T.C.M. s-a luat măsura plasamentului pe perioadă nedeterminată la (...) şi (...)”. Mama inculpatului ne-a prezentat senţinţa civilă 174/2019, cea menţionată în rechizitoriu, însă în cuprinsul acesteia este vorba despre încredinţarea unei alte minore, mai exact copilul lui Mocănaşu Mario şi al  T.C.M., şi nu a acesteia din urmă.

Cât despre declaraţie, deşi femeia a susţinut că nu a stat de vorbă cu procurorii şi nici nu a fost chemată la audieri, totuşi la dosar există o declaraţie, ce-i drept mai veche, cel mai probabil dată într-un alt dosar ce a fost conexat acestuia din luna august. În urma studierii dosarului aflat pe rolul instanţei, redactorii “Obiectiv-Vocea Brăilei” au identificat declaraţia ce a fost dată de mama lui Mocănaşu, în data de 6 martie 2017. Femeia a povestit, la vremea respectivă, că fiul său a cunoscut-o pe minora T.C.M. în decembrie 2015, fata locuind atunci la un centru de plasament din municipiu. Intenţionând să-i ofere o mână de ajutor, a decis să o găzduiască în locuinţa sa: “prin grija Autorităţii Tutelare, mi-a fost încredinţată spre creştere şi educare”. Numai că, la scurt timp după ce fata a ajuns acasă la familia Mocănaşu, aceasta s-a întors în centrul de plasament, voluntar. Mama inculpatului ne-a declarat că a formulat doar o cerere pentru a o lua în plasament pe T.C.M., însă, după ce aceasta ar fi fugit la centru, nu a mai făcut niciun demers, aşa că nu ar fi posibil să existe o hotărâre a instanţei în acest sens.

Ulterior, relaţia dintre T.C.M. şi Mocănaşu Mario a început în toamna anului 2016, aşa cum au stabilit anchetatorii.

Reamintim că procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Brăila au destructurat un grup infracţional organizat specializat în trafic de minori şi proxenetism, în urma percheziţiilor efectuate în luna iunie anul acesta. În august, dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Brăila, iar inculpaţii sunt Ionel Pitulice (30 de ani, recidivist), Ionela Pitulice - zisă “Nela” (sora lui Ionel, 35 de ani), Dragoş Cezar Zamfir (35 de ani, stomatolog brăilean), Mario Daniel Mocănaşu - zis “Pârnaie” (22 de ani) şi Corneliu Valeriu Iconaru (22 de ani).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro