Membrii grupării specializate în evaziune fiscală, inculpaţi în dosarul "Mafia cerealelor", au încercat să scape de arestul preventiv, însă instanţa nu le-a dat câştig de cauză. Zilele acestea, judecătorii au admis propunerea DIICOT de prelungire a măsurii arestului preventiv, pentru încă o lună, faţă de 12 inculpaţi trimişi în spatele gratiilor de la sfârşitul lui februarie. Tribunalul Galaţi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive faţă de Dan Ştefan Ciolcă, Dan Lucian Craiu, Virgil Surueanu, Constantin Ştergărel, Marius Mărgărit Bibic, Viorel Gheorghe Chesnoiu, Ionel Băjenaru, Neculai Prună, Marius Gabriel Prună, Marius Laurenţiu Zeleş, Ionuţ Petrescu şi Florentin Moroianu. Potrivit deciziei judecătorilor, aceştia vor sta în arest încă 30 de zile, mai exact până pe 25.04.2016 inclusiv, mai ales că instanţa superioară, respectiv Curtea de Apel Galaţi, a respins contestaţiile formulate de cei 12 inculpaţi împotriva măsurii primei instanţe. Inculpaţii au fost obligaţi şi la plata de cheltuieli judiciare către stat, după cum se arată în soluţia instanţei.
După cum v-am informat, pe 24 februarie 2016, procurori din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 39 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale unor persoane precum şi la sediile unor societăţi comerciale din Galaţi, Brăila, Vrancea şi municipiul Bucureşti. S-a acţionat în scopul destructurării unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Au fost găsite şi ridicate în vederea indisponibilizării sumele de 697.000 lei, 41.520 euro, 4.200 USD, 400 grame aur şi un număr de cinci autoturisme de lux.
În urma cercetărilor efectuate s-a dispus măsura reţinerii faţă de un număr de 19 inculpaţi, respectiv: Ciolcă Dan Ştefan, Craiu Dan Lucian, Surueanu Virgil, Ştergărel Constantin, Bibic Marius Mărgărit, Stanciu Denis Ciprian, Chesnoiu Viorel Gheorghe, Moroianu Florentin, Băjenaru Ionel, Băjenaru Alexandra, Prună Neculai, Prună Marius Gabriel, Zeleş Marius Laurenţiu, Zeleş Mihaela, Petrescu Ionuţ, Marinescu Vasile, Marinescu Cătălin, Dewald Pompiliu Nelu şi Brânză Matache Marius. Faţă de aceştia s-a propus luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile, măsură admisă pentru 12 dintre ei. Instanţa a decis ca ceilalţi indivizi implicaţi în mafia cerealelor, adică Denis Stanciu, Alexandra Băjenaru, Mihaela Zeleş, Vasile Marinescu, Cătălin Marinescu, Pompiliu Dewald şi Marius Brânză, să fie cercetaţi în stare de libertate.
După cum arătat procurorii, persoanele menţionate sunt suspectate că în perioada 2011 - 2015, alături de alţi cunoscuţi, au creat un grup infracţional, iar prin intermediul unor societăţi comerciale de „tip bidon" şi „tip tampon" au emis facturi şi documente contabile prin care era atestată, în mod nereal, achiziţionarea de mărfuri şi servicii de către alte 16 societăţi comerciale controlate de aceştia. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 96.000.000 lei, respectiv peste 21.300.000 euro.