Mergi la conţinutul principal

Dosar penal pentru deţinere de pocnitori şi artificii

Imobilul aparţine lui Adrian T. (45 de ani), care a fost identificat ieri seară, în baza unor informaţii obţinute de poliţiştii de la Poliţia Municipiului Brăila. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul a achiziţionat obiectele pirotehnice din comerţ, atunci când cadrul legal permitea aceasta, având intenţia de a le comercializa în perioada sărbătorilor. "Cele 113.316 obiecte pirotehnice au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar pe numele brăileanului s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de obiecte pirotehnice interzise, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro