Donații pentru Maternitatea Brăila de la Biserica Greacă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Donații pentru Maternitatea Brăila de la Biserica Greacă

* la marea sărbătoare a Bunei Vestiri, Parohia româno-elenă, care-și sărbătorește, astăzi, hramul, le-a oferit daruri mămicilor de la Maternitate * monument istoric de la 1863 și centru de pelerinaj în Săptămâna Luminată, Biserica Greacă este inclusă, de trei ani, într-un amplu proiect de restaurare și consolidare

 

Donații pentru Maternitatea Brăila, la marea sărbătoare creștină a Bunei Vestiri, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Astfel, potrivit părintelui consilier Rareș Bucur, în ziua de miercuri, 24 martie 2021, Biserica româno-elenă "Buna Vestire", din Centrul Vechi - care-și sărbătorește, astăzi, hramul - a oferit în dar Maternității din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila un dulap și 15 lenjerii pentru paturi, necesare dotării a 5 saloane din cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie 1. Pe lângă toate acestea, au mai fost oferite mămicilor internate în spital icoane, cărți de rugăciune și revista eparhială "Călăuză Ortodoxă".

"Valoarea ajutoarelor oferite Maternității Brăila a fost de 3.500 de lei. Între Parohia Buna Vestire și Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Brăila există, de mai mulți ani, o frumoasă colaborare, benefică pacientelor și copiilor internați în spital, precum și cadrelor medicale care își desfășoară activitatea aici cu mare dăruire", a precizat părintele Rareș Bucur.

Biserica Greacă, cum o cunosc brăilenii, este una reprezentativă pentru istoria din ultimul secol și jumătate a orașului dunărean dar și pentru Eparhia Dunării de Jos. În fiecare an, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, în Săptămâna Luminată (vinerea de după Sfintele Paști) Biserica "Buna Vestire" devine loc de pelerinaj pentru mii de pelerini sosiți din toate colțurile țării. Credincioșii vin să primească apă sfințită din izvorul amenajat  sub Sfântul Altar, la câțiva metri adâncime.

Piatra de temelie a sfântului lăcaș a fost pusă la data de 8 septembrie 1863, de către membrii comunității grecești din Brăila - cu aprobarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biserica este construită în formă de cruce cu trei Altare și două turle, iar ca stil domină cel bizantin, cu puternice influențe elene, gotice și renascentiste. Lucrările la Biserica Greacă din Brăila au fost supravegheate de arhitectul Avraam Ioanidis, din Brusa, Asia Mică, fiind finalizate în anul 1872. Biserica adăpostește adevărate comori de artă veche bisericească, icoane pictate de artistul Matache Orășeanu, picturi murale de Gh. Tattarescu, iar catapeteasma și icoanele împărătești sunt ornate cu foiță de aur. Uriașele candelabre sunt din cristal de Boemia, iar marmura pentru decorarea interiorului a fost adusă tocmai din Italia.

Potrivit părintelui consilier Rareș Bucur, "din luna august a anului 2018, impunătoarea Biserică Buna Vestire se află într-un amplu proces de reabilitare și consolidare, cu lucrări complexe atât la interior cât și la exterior". Lucrările au impus și restaurarea edificiului inclus pe lista monumentelor istorice din România.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro