Doi zidari de la o firmă de construcţii din Brăila au ajuns luni la spital, după ce au suferit un accident de muncă, în timp ce lucrau la consolidarea Bisericii Bulgăreşti, de pe Bulevardul Cuza. Bărbaţii se aflau pe o platformă, la înălţime, şi urmau să realizeze armătura metalică a unui stâlp de susţinere. La un moment dat, în jurul orei 16.00, s-a desprins o bucată mare de zid, care a căzut peste platforma pe care lucrau. Zidarii s-au dezechilibrat şi au căzut între zidul clădirii şi schelă, de la o înălţime de aproximativ 8 metri. Colegii de muncă au apelat imediat numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns, în 5 minute, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), care l-au găsit pe unul dintre muncitori, Marian Tihan, în vârstă de 36 de ani, cu faţa aproape zdrobită şi cu o fractură gravă la piciorul stâng. "Pacientul a căzut de la o înălţime de aproximativ 8 metri, suferind o fractură la membrul inferior stâng, multiple plăgi escoriate pe membrele superioare şi la nivelul feţei, traumatism cranio cerebral acut închis, durere violentă la nivelul toracelui", au precizat surse la de SAJ. După acordarea îngrijirilor medicale şi primului ajutor, pacientul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean. Tot aici a ajuns şi celălalt zidar, Dănuţ Preda, în vârstă de 34 de ani, care a suferit răni mai puţin grave decât colegul său.
În urma investigaţiilor medicale s-a constat că Marian Tihan avea şi o fractură de corp vertebral în zona lombară, fără a-i fi secţionată însă măduva, fractură fără deplasare a sinusului, maxilarului drept şi o plagă contuză pe aceeaşi parte a feţei. De asemenea, bărbatul a prezentat şi o contuzie pulmonară, însă cea mai gravă rană suferită a fost cea de la picior, având fracturate ambele oase de la gamba stângă. "Pacientul este internat la Terapie Intensivă în corpul B al spitalului urmând ca, după ce va fi stabilizat, să fie operat la Ortopedie", a precizat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al UPU. Dănuţ Preda a ajuns la urgenţe cu policontuzie prin cădere de la înălţime şi o rană destul de adâncă la gamba stângă, fiind internat la Secţia Ortopedie.
Accidentul de muncă al celor doi zidari a ajuns şi în atenţia Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila. "Cei doi lucrau de puţină vreme la acest obiectiv. Societatea angajatoare este din Brăila şi va derula propria anchetă în acest caz, urmând ca, în final, concluziile să fie comunicate ITM", a precizat conducerea ITM Brăila.