Doi proprietari ai unei ruine din Centrul Vechi, amendați cu câte 2.500 lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi proprietari ai unei ruine din Centrul Vechi, amendați cu câte 2.500 lei

* se pare că cei doi dețin imobilul în calitate de moștenitori însă nu au luat măsuri pentru reabilitare, chiar dacă zidurile exterioare sunt atât de degradate încât prezintă pericol de prăbușire

 

Supraimpozitarea cu 500% a clădirilor lăsate în paragină, din Centrul Vechi al Brăilei, a determinat un mare număr de proprietari să înceapă mult așteptatele demersuri pentru repararea clădirilor în ansamblu sau măcar a fațadelor exterioare. Numeroase imobile care aparțin unor agenți economici sau persoane fizice au intrat, astfel, în reabilitare. Mai sunt, însă, și excepții, unii proprietari ignorând în continuare starea precară a clădirilor pe care le dețin. Unora efectiv nu le pasă de acest aspect, alții nu au banii necesari pentru acoperirea costurilor uriașe ale lucrărilor de reabilitare. Indiferent de motivul invocat, proprietarii respectivi vor trebui să plătească impozite mai mari către Primărie, până când fie vor începe reparațiile, fie vor vinde casele în cauză unor cumpărători dispuși să investească în salvarea imobilelor. Când însă clădirile lăsate de izbeliște sunt atât de degradate încât ajung un pericol public, din cauza riscului iminent de prăbușire, autoritățile brăilene încep să aplice și amenzi, pe lângă supraimpozitarea cu 500%. Într-o astfel de situație se găsește un imobil situat pe strada Mărăști, la nr. 10. Acesta are doi proprietari, din câte se parte moștenitori ai familiei care a locuit acolo. Ambii au domiciliile în altă parte, iar de imobilul de pe strada Mărăști nu dau semne că vor să de ocupe, motiv pentru care Poliția Locală i-a amendat cu câte 2.500 lei, somându-i să ia măsurile necesare.

”Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform Anexei H.C.L.M. Brăila nr.5/2003, după cum urmează: Z. N.-S., din Brăila – sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2500 lei, conform Anexei H.C.L.M. Brăila nr.5/2003 – pentru neefectuarea lucrărilor de reparații a părților exterioare ale imobilului pe care îl deține în municipiul Brăila, pe strada Mărăști; Z. V., din Brăila, sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2500 lei, conform Anexei H.C.L.M. Brăila nr. 5/2003 – pentru neefectuarea lucrărilor de reparații a părților exterioare ale imobilului pe care îl deține în mun.Brăila, pe str.Mărăști”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Locale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro