Doi poliţişti de la Arestul Poliţiei Brăila au fost confirmaţi cu COVID – 19 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi poliţişti de la Arestul Poliţiei Brăila au fost confirmaţi cu COVID – 19

* cei doi poliţişti au fost internați pentru a beneficia de îngrijire medicală calificată, iar un al treilea se află în izolare la domiciliu * pentru prevenirea oricărui risc, în perioada următoare, persoanele privative de libertate vor fi încarcerate în Arestul Inspectoratelor de Poliţie din judeţele limitrofe * numărul cazurilor Covid a crescut din nou, fiind opt confirmări noi, ba chiar au mai fost înregistrate şi două decese

 

 

 

Noi cazuri Covid. Doi poliţişti de la Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţea (IPJ) Brăila au fost confirmaţi pozitiv şi un al treilea este în izolare. Persoanele reţinute şi arestate vor fi de acum încarcerate în arestul inspectoratelor de poliţie limitrofe. De exemplu, un brăilean arestat zilele trecute a ajuns în arestul IPJ Buzău.

Astfel, potrivit informaţiilor transmise de la IPJ Brăila, în urma solicitării jurnaliştilor Obiectiv – Vocea Brăilei, la nivelul instituţiei de poliţie - Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, doi poliţişti au fost confirmaţi cu COVID - 19 și internați pentru a beneficia de îngrijire medicală calificată. Un al treilea poliţist se află în izolare la domiciliu ca măsură preventivă. „Precizăm faptul că a fost efectuată dezinfectarea tuturor spaţiilor în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea, aceasta realizându-se, în continuare, în condiţii normale. Pentru prevenirea oricărui risc, în perioada următoare, persoanele privative de libertate vor fi încarcerate în Centrele de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul inspectoratelor aflate în zona limitrofă”, a precizat agent Niculae Geanina, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.

În județul nostru, numărul cazurilor COVID a crescut din nou, ba chiar au mai fost înregistrate şi două decese. Prefectul Cătălin Boboc a susținut, vineri, o conferință de presă în cadrul căreia, printre altele, a anunțat și situația pacienților COVID-19 din Brăila. ”Astăzi avem din nou cazuri. Avem 228 în total. Sunt opt cazuri noi, față de câte erau ieri. Avem și două decese. Unul de ieri și unul azi-noapte. O femeie și un bărbat. Femeia avea tumoră pulmonară și bărbatul avea insuficiență cardiacă. Aveau comorbidități”, a precizat prefectul Boboc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro