Acesta a declarat că a lasat bicicleta la capătul terenului său, cultivat cu porumb, şi, când s-a îndepărtat circa 200 de metri, suspecţii au luat vehiculul şi au fugit în direcţia localităţii Ţepeş Vodă. Poliţiştii au desfăşurat cercetări şi i-au identificat pe suspecţi, la domiciliul unuia dintre ei fiind găsită bicicleta sustrasă, pe care cei doi au demontat-o şi revopsit-o. Prejudiciul este în valoare de 300 de lei şi a fost recuperat integral şi predat părţii vătămate.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.