Poliţiştii de frontieră brăileni au prins în flagrant, marţi, 19 noiembrie, doi indivizi care pescuiau comercial pe Dunăre, în zona kilometrului fluvial 209, fără a deţine licenţa necesară. Asupra celor doi a fost descoperită cantitatea de 25 kg peşte, diferite specii. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii au stabilit că este vorba despre Gheorghe S., 28 ani, şi Vică T., 32 ani, ambii cu domiciliul în judeţul Brăila. Plasa de pescuit, cu o lungime totală de 96 metri, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte capturată a fost predată unei unităţi de profil, pentru valorificare. Pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite lucrări penale, pentru săvârşirea infracţiunii de producere, import, comercializare, deţinere sau folosire la pescuit, de către persoane neautorizate, a uneltelor de pescuit de tip comercial.