Un tânăr de 19 ani, din oraşul Însurăţei, şi-a vărsat nervii pe coşurile de gunoi din localitate. În toiul nopţii, individul a distrus patru coşuri amplasate în parc. El a ajuns pe mâna oamenilor legii.
În ziua de 28 octombrie, la ora 15.10, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Însurăţei a fost sesizat despre distrugere de reprezentanţii Primăriei. Reclamanţii le-au spus poliţiştilor că Gigel I. (19 ani) a distrus patru coşuri de gunoi, amplasate în parcul din localitate. "Demarând cercetările, poliţiştii au stabilit că în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în jurul orei 2.00, tânărul reclamat, aflându-se sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice, a distrus cele patru coşuri din plastic, lovindu-le cu pumnii şi picioarele", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.