Dispute între Anastase şi reprezentanţii PSD şi PNL privind dezbaterea raportului în cazul Udrea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Dispute între Anastase şi reprezentanţii PSD şi PNL privind dezbaterea raportului în cazul Udrea


După pauza de consultări de 10 minute, deputatul Aura Vasile a anunţat că membrii PSD şi PNL Nicolae Bănicioiu, Adrian Năstase, Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu solicită convocarea Biroului Permanent pentru stabilirea programului Camerei, la această solicitare Roberta Anastase răspunzând că şedinţa va putea avea loc doar după încheierea sesiunii de vot final.
În semn de protest faţă de această decizie, viceliderul grupului PNL Eugen Nicolăescu a spus că liberalii părăsesc şedinţa, Anastase replicând: "Ok". Odată cu liberalii, a plecat şi secretarul de şedinţă Mihai Voicu (PNL). "Oricum, n-aveam nicio obligaţie să stau deoarece nu era rândul meu la postul de secretar", a spus Voicu.
Preşedintele Camerei, Roberta Anastase, i-a dat dreptate, acuzându-l în schimb pe secretarul PSD Valeriu Zgonea că a lipsit nejustificat de la şedinţă. La rândul său, Aura Vasile a susţinut că Zgonea este "plecat în misiune aprobată de Biroul Permanent". "O misiune imposibilă", a replicat Anastase. În consecinţă, preşedintele Camerei a suspendat şedinţa din cauza lipsei celui de-al doilea secretar de şedinţă.
Iniţial, Anastase a anunţat în plen suspendarea dezbaterii privind raportul Comisiei de anchetă în cazul Udrea, imediat după ce ministrul Turismului şi-a încheiat discursul, care a durat aproximativ 50 minute. "Liderii de grup parlamentar, la propunerea Biroului Permanent, vor trebui să se reunească şi să programeze continuarea şedinţei la o dată ulterioară", a susţinut Anastase.
Ca urmare a sistării lucrărilor, a fost amânată şi sesiunea de vot final a deputaţilor, în cadrul căreia aceştia urmau să se pronunţe asupra solicitării Comsiei de anchetă în cazul Monica Iacob Ridzi de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Tineretului, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro