Pentru ca, va intreb si ma intreb, de ce e nevoie sa obligi citeva zeci de copii normali, sa suporte doi colegi cu grave abateri de comportament? Doar pentru ca au niste certificate de la un medic psihiatru, iar cei care ar trebui sa rezolve problema fac pe ei de teama ca nu cumva, prin masurile pe care le dispun, sa fie acuzati de discriminare?
De ce sa sufere milioane de romani care muncesc in strainatate, pentru un netrebnic, caruia, din aceeasi teama de discriminare, ii spunem rom (rom - roman, si de aici intreaga confuzie), nu tigan? De ce cosmetizam noi mai mult decit e necesar!
Sincer, cred cu tarie ca au dreptate cei care spun ca am ajuns unde am ajuns doar pentru ca sintem prea lasi si dam dovada de prea multa toleranta. Sintem prea intelegatori cu cei needucati, care ne deranjeaza pe strada sau in mijloacele de transport. Sintem mult prea toleranti fata de coruptie, minciuna si prostie. Sintem mult prea indulgenti cu cei care ucid, fura, baga spaima in cartiere, conduc sub influenta bauturilor alcoolice. Si, din teama, sintem si mai concesivi, atunci cind cei care comit asemenea fapte sint etnici romi.
Si noi avem drepturi, cei care ne vedem linistiti de ale noastre si nu dam in cap, cei care ne trimitem copiii la scoala sa invete, nu sa faca rau, cei care plecam in pribegie sa muncim, nu sa tilharim. Drepturile acestea, ale noastre, ale celor multi, sint mai putin importante? Pentru ca asa se pare, in virtutea unei tolerante duse la extrem si a unei temeri impamintenite de cei fara scrupule, noi trebuie intotdeauna sa inghitim, ca lor sa le fie bine. Iar asta nu poate fi decit cea mai proasta intelegere a termenului "discriminare". Altfel cum va explicati ca, de exemplu, conducerea Scolii 3 a fost somata si apoi chiar sanctionata de Inspectoratul Scolar pentru ca a vrut sa exmatriculeze elevul problema, care apropo, are probleme psihice si il cheama Nixon.