"Cum adica "nu sint patriot"?", am tot fost intrebat zilele trecute, ca urmare a unui text in care tratam dragostea de patrie si de popor. Si cum de indraznesc sa nu-mi iubesc poporul, acest neam care a rezistat atita amar de vreme, ba turcilor, ba rusilor, ba nu stiu caror interese meschine puse pe ostracizat urmasii lui Decebal si-ai lui Traian?
Pentru ca argumentele mele din editorialul cu pricina nu au fost, se pare, suficiente pentru a-mi ilustra punctul de vedere, revin acum, animat de o greata si mai pronuntata fata de ce e romanesc in momentul de fata. Cum adica ce e romanesc in momentul de fata? Iata: potrivit unui studiu dat publicitatii, la sfirsitul saptaminii trecute, cintaretii de manele Nicolae Guta si Adi de Vito se afla pe primele doua locuri in preferintele elevilor cu virste cuprinse intre 7 si 18 ani, in materie de muzica. Desigur, in topul preferintelor figureaza si alte nume sonore: Vali Vijelie, Sorin Copilul de Aur, Florin Salam, Liviu Guta, Adi de la Valcea. Viitorul suna bine. In ritm de manea.
Uite, de aici vine greata. Cum sa iubesc un popor pentru care "dulcele vers" fredonat de Guta are iz de imn national? Un popor pentru care televizorul a inlocuit cartea, iar lovitura cu piciorul in minge a capatat valente de inalta cultura. Cum as putea sa iubesc asa ceva? Dar oare cum pot acei intelectuali, care m-au tot intrebat despre nedragostea mea, sa iubeasca un asemenea neam? Caci oricit de oarba ar fi dragostea, parca, zic eu, nu m-as putea indragosti de o fata batrina care se uita la telenovele si fredoneaza manele, asa cum imi pare acum Romania.
Ori poate ar trebui sa tac, asemenea majoritatii, ori chiar sa mint vorbind despre amorul de tara si popor ce m-a cuprins de-odata. Si tot asemenea majoritatii, ar trebui sa stau cu urechile lipite de televizor cind vorbeste Teo, sa lacrimez cind da gol Mutu si, incurcat, sa pomenesc de Oana Zavoranu atunci cind sint intrebat de oamenii de cultura de care am idee. Ce-ar mai urma? Sa dau muzica tare - tare, sa se-auda pina departe ce bine cinta Guta. Asa, din dragoste de gloata.
Pentru ca argumentele mele din editorialul cu pricina nu au fost, se pare, suficiente pentru a-mi ilustra punctul de vedere, revin acum, animat de o greata si mai pronuntata fata de ce e romanesc in momentul de fata. Cum adica ce e romanesc in momentul de fata? Iata: potrivit unui studiu dat publicitatii, la sfirsitul saptaminii trecute, cintaretii de manele Nicolae Guta si Adi de Vito se afla pe primele doua locuri in preferintele elevilor cu virste cuprinse intre 7 si 18 ani, in materie de muzica. Desigur, in topul preferintelor figureaza si alte nume sonore: Vali Vijelie, Sorin Copilul de Aur, Florin Salam, Liviu Guta, Adi de la Valcea. Viitorul suna bine. In ritm de manea.
Uite, de aici vine greata. Cum sa iubesc un popor pentru care "dulcele vers" fredonat de Guta are iz de imn national? Un popor pentru care televizorul a inlocuit cartea, iar lovitura cu piciorul in minge a capatat valente de inalta cultura. Cum as putea sa iubesc asa ceva? Dar oare cum pot acei intelectuali, care m-au tot intrebat despre nedragostea mea, sa iubeasca un asemenea neam? Caci oricit de oarba ar fi dragostea, parca, zic eu, nu m-as putea indragosti de o fata batrina care se uita la telenovele si fredoneaza manele, asa cum imi pare acum Romania.
Ori poate ar trebui sa tac, asemenea majoritatii, ori chiar sa mint vorbind despre amorul de tara si popor ce m-a cuprins de-odata. Si tot asemenea majoritatii, ar trebui sa stau cu urechile lipite de televizor cind vorbeste Teo, sa lacrimez cind da gol Mutu si, incurcat, sa pomenesc de Oana Zavoranu atunci cind sint intrebat de oamenii de cultura de care am idee. Ce-ar mai urma? Sa dau muzica tare - tare, sa se-auda pina departe ce bine cinta Guta. Asa, din dragoste de gloata.
